Lucian AVRAMESCU

De la Bucureşti am primit informaţia că impozitul pentru clădirea AMPress, instituţie de presă care a supravieţuit – fără compromisuri – din 1991, fără să ne predăm argaţi ai unui partid sau ai altuia, a crescut. Aşa e!? – întreb. A crescut cam mult, zice contabila, cu voce stinsă. Cât e acum? 180 de milioane de lei vechi, adică de trei ori cât era anul trecut. Am crezut că glumeşte. Nu glumea. Am cerut o audienţă la cei de la taxe şi impozite şi a fost cineva din redacţie în dimineaţa asta. ”S-au schimbat coeficienţii”, a fost răspunsul sec. Păi clădirea nu a suferit îmbunătăţiri, zugrăveli, iar redactorii – câţi mai sunt – lucrează acasă, la laptop, merg la evenimente şi nu au de ce sta în redacţie. Clădirea e aproape închisă de când eu m-am mutat la Sângeru, unde muncesc să dăruiesc poporului român cea mai mare colecţie de pietre cioplite de ţărani. Văd că în sate Guvernul sponsorizează conferinţe cu zeci de mii de lei pentru Centenar, la acţiuni formale unde vin trei inşi. Eu cinstesc Centenarul în felul meu, fără să cer bani de la guvernanţi, făcând din munca mea şi cu însufleţirea mea un monument de cultură românească. În casa ajunsă ruină şi ceape, a stat bunicul meu care a luptat la Mărăşeşti şi care are mai multă legătură cu Întregirea patriei decât simpozionul de la căminul cultural din satul vecin. Dar divaghez.
Guvernul mi-a dat o veste: impozitul pe clădirea redacţiei AMPress, chiar dacă o ducem greu, din ce în ce mai greu, s-a triplat fără o minimă justificare economică. Era de 60 de milioane în 2017. Acum e 180 de milioane lei vechi, în 2018. Un fel de bun-simţ faţă de ”contribuabil” s-ar fi cuvenit, anunţându-mă din vreme. Banii ăştia nu intrau în calculele mele. Voi vinde clădirea redacţiei pentru a menţine AMPress. E unica soluţie. Unde va merge impozitul pe clădirea redacţiei mele? La şcoli, spitale, autostrăzi, pentru un milimetru de asfalt? Nu. Vor merge în buzunarele celor care şi-au primit mita electorală în avans, prin salarii astronomice, spre a-l revota pe Dragnea. Ceauşescu promitea 100 de lei în plus din balcon. Dragnea, jefuind naţia, a dat din belşug, de o mie de ori mai mult, pentru ca toţi cei de care depind alegerile să pună osul. Ceilalţi să sufere, că-s proşti şi fără însemnătate. Azi spuneaţi, cu voci melodioase, că iubiţi pensionarii şi v-aţi da viaţa pentru ei, că muriţi pentru popor şi pentru bunăstarea lui. Vă iubim! – psalmodia Dragnea, din amvonul de catifea al unui prezidiu. Viaţa voastră mai bună şi mai uşoară e tot ce visez, îl îngâna Dăncilă, secretara din prezidiu a şefului, cu vocea unei asistente medicale care spune ceva drăguţ la căpătâiul unui muribund.
Sunteţi nişte bandiţi, ”domnilor”, e tot ce pot să spun eu. Atât deocamdată.