Alina MIHĂESCU

Funcţionăm raţional, dar în general, după rutină. Creierul nostru recunoaşte anumite tipare şi răspunde ca atare. Avem aşteptări şi reacţionăm adesea precum google-ul care pare că ştie dinainte ce vrem noi să scriem. Cel mai la îndemână exemplu ca principiu este cititul. Odată ce ştim să facem asta, ochii văd şi creierul înţelege cuvintele, fără a trece efectiv peste fiecare literă, fără a silabisi. Slavă Domnului, reuşim să facem mult mai repede conexiuni, reacţionând la stimuli şi, aşa cum spuneam, la tipare. E adevărat că aceeaşi abilitate ne face uneori să dăm eroare. De aceea e nevoie de atenţie. Uneori însă, lucrurile sunt atât de nefireşti, încât nici ochii şi nici creierul nu percep evidenţa. Am citit zilele trecute în presă un articol despre părinţi, copii şi bătăi. Nu m-a uimit deloc subiectul. Bătaia, ca instrument educativ, face parte din cultura noastră şi trebuie să recunoaşteţi că dacă astea ar fi datele problemei (100 de părinţi, copii şi bătăi), v-aţi gândi automat, ca şi mine, la pedepsele aplicate frecvent în familiile româneşti pruncilor lor. Împotriva firii, revoltător, inadmisibil, dar... credibil într-o realitate ca a noastră. Doar suta cu pricina nu se potrivea, căci, din păcate, la noi sunt mii, poate zeci de mii de copii agresaţi de propriii părinţi. Doar asta m-a făcut să citesc de alte trei ori acelaşi titlu ca să constat că rutina şi capacitatea ei de a ne juca feste a întors complet sensul cuvintelor: de fapt, scria că aproape 100 de părinţi au fost bătuţi de copiii lor anul trecut. Bătrâni trecuţi de 65 de ani, agresaţi drastic, câtă vreme au ajuns în atenţia autorităţilor. Mai cutremurător e faptul că am ajuns să facem statistici cu astfel de orori; ele nu mai constituie excepţii, aşa cum ar fi normal. Dar cine mai ştie ce e normal într-o lume plină de pacienţi? Rămân fidelă rutinei mele în care astfel de comportamente nu există şi citesc un alt articol - din alt registru, aceiaşi pacienţi, ce populează întreaga planetă. Câţiva cercetători americani au cheltuit nişte bani, destul de mulţi, şi au făcut un studiu din care reiese că în urma unei călătorii cu avionul, dacă un pasager este bolnav, el va contamina un singur călător dintr-o cursă cu 150. Și că e bine, ca să minimizăm pe cât posibil riscul contaminării, să alegem un loc la fereastră. Prefer să cred că tot eu sunt de vină pentru noua eroare în care mă aflu. Această veste nu m-a liniştit, dacă cumva acesta-i era scopul. Dimpotrivă. Mă alarmează lipsa înţelegerii. Ce anume ar putea determina specialiştii să facă astfel de studii? La ce bun? Cu ce scop? Cred că excesul de zel al învăţaţilor este la fel de păgubos ca lipsa educaţiei.