Sandrinio NEAGU

Mi-am propus să vorbesc despre presă şi ce înseamnă acum, dar mai ales la ce trebuie să ne aşteptăm pe viitor. La modul cum decurg lucrurile în acest moment, cred că nu mai putem vorbi de presă, ci de canibalism. Argumentele am să le detaliez în cele ce urmează, dar, din păcate, şi o spun cu toată responsabilitatea, viitorul sună din ce în ce mai rău. Pentru această breaslă, fireşte.

În primul rând asistăm la goana după cine ajunge primul la un eveniment, chiar nu contează care e acela, dar de regulă e vorba de accidente, incendii sau inundaţii, goană care se materializează prin postarea unei informaţii. Iar a fi primul care difuzează acea ştire pare să fi devenit aspectul primordial al presei.

Nu mai contează că ştirea este incompletă, că nu ai suficiente date sau că personajul implicat nu e x, ci y, important e ca tu să fii primul pe piaţă. Iar odată ştirea aruncată în neantul internetului şi pe reţelele de socializare înseamnă informarea eronată a cititorului.

Cititor care nu are răbdarea să verifice, adică să citească şi din alte surse pentru a fi documentat corect. El ia de bună informaţia care i-a apărut prima pe telefonul mobil. Pentru că, da, telefonul mobil este ziarul de azi, este televiziunea de azi, este radioul de azi. Încet-încet, toată lumea migrează spre telefonul mobil, iar realitatea este una cruntă pentru ceea ce înseamnă jurnalism.

În ziua de azi, oricine vrea devine om de presă. Cum? Foarte simplu, îşi crează un site, un blog sau un vlog şi postează acolo tot ce-i trece prin minte. Iar informaţia respectivă, bună sau proastă, reală sau falsă, se propagă cu o viteză fantastică.

Şi ajungi la vorba aia înţeleaptă din bătrâni: „un prost aruncă o piatră în apă şi zece deştepţi nu o pot  găsi”. Cam la asta asistăm în aceste zile, iar pe viitor lucrurile se vor înrăutăţi.

Zilele trecute a apărut o ştire care anunţa moartea lui Sorin Avram. Am primit mai multe telefoane de la prieteni şi cunoscuţi care m-au întrebat „E adevărat, a murit Sorin Avram?”, şi mă refer aici la cunoscutul jurnalist sucevean de la Top 91. Informaţia era reală, dar până la un anumit punct. A murit Sorin Avram, dar nu cel din Suceava, ci fratele lui Liviu Avram, redactorul şef-adjunct de la „Adevărul”. Dacă acele persoane care mi-au adresat această întrebare ar fi avut curiozitatea de a citi mai mult decât un titlu, în cazul de faţă „A decedat jurnalistul Sorin Avram”, ar fi aflat despre ce este vorba. Pentru a mă documenta pe marginea acestui subiect am avut nevoie de doar 30 de secunde.

Ei bine, am dat acest exemplu, şi pe această cale îi urez lui Sorin Avram, suceveanul, multă sănătate şi condei ascuţit, pentru a arăta că oamenii nu au răbdarea să citească. Iau de bun ceea ce văd în primul rând al unei ştiri, pe care refuză să o parcurgă până la capăt.

O altă chestiune care trebuie pusă în discuţie este aceea că pentru greşeli repetate, pentru ştiri false sau pentru minciuni consumatorul de presă te va pedepsi. Da, acest lucru era valabil, şi încă este, pentru cei care au o identitate clară. Tu, ca ziar sau televiziune, nu îţi permiţi să dai cu bâta în baltă în mod repetat pentru că rişti să-şi pierzi cititorii sau telespectatorii.

În schimb, când îţi creezi pe internet 3-4 conturi, pui pe picioare câteva site-uri pe care le poţi schimba când vrei, stau şi mă întreb pe cine va pedepsi auditoriul? Cu siguranţă că îi va fi foarte greu sau aproape imposibil să-şi dea seama cu cine are de-a face.

O ultimă problemă pe care vreau să o ridic este aceea a furtului. Da, aţi citit bine, furtul de presă. A devenit în ultima vreme o practică tot mai des întâlnită. Dacă ai luat un articol de presă de o pagină de ziar, adică 3-4 pagini format A4, şi aminteşti la final sursa, articol la care un om a muncit o zi sau chiar mai mult, mi se pare lipsit de orice etică profesională. Mi se pare mârlănie în adevăratul sens al cuvântului.

Pe acest tipar, mâine-poimâine un pseudo-jurnalist va sta acasă cu laptop-ul în braţe şi va urmări alte site-uri de pe care cu două click-uri va deveni cel mai prolific postac de informaţii. Din păcate, acest furt intelectual a fost consfinţit de o instanţă de judecată, de un magistrat care a considerat că este normal să se întâmple aşa ceva. Nu e o decizie definitivă şi sper ca judecătorii care vor reanaliza cazul vor constata că a lua munca altcuiva se numeşte furt.

Pentru toate cele enumerate mai sus, cred că presa se află în perioada canibalismului. Din păcate, este loc şi de mai rău.