Alina MIHĂESCU

A murit regele. Măcar dacă odată cu el s-ar îngropa pentru totdeauna aberațiile și minciunile! Ani la rând, propaganda și-a făcut treaba, a otrăvit generații întregi, băgându-le în cap mizerii, precum trenul plin de aur și comori, trădarea țării sau renunțarea de bună voie la cetățenia română!  Dar nu se va întâmpla asta. Oamenii vor continua să împroaște fără discernământ, pentru că oamenii sunt de toate felurile. Prea mulți sunt răi, neștiutori și josnici. Prea puțini, decenți și vizibili. Vom continua să ne scăldăm în suc propriu, să ne bucurăm de răul altuia, să ne invidiem vecinii și colegii, să facem totul să ne fie nouă bine de azi pe mâine, să ne ignorăm bătrânii neputincioși, să ne ridiculizăm copiii și tinerii, pentru că noi le știm bine pe toate. Și totuși, Regele Mihai I ne-a vrut așa cum suntem. Îi datorăm deci adevărul până la capăt. Îi datorăm un minim efort de a ne informa și de a discerne cu bune intenții. Și dacă e să judecăm drept, cunoașterea și respectarea adevărului istoric ar fi, de fapt, un beneficiu pentru sine. Dacă n-o putem face de dragul regelui, ar trebui s-o facem măcar de dragul nostru. Și nu doar acum, în zi de doliu, ci mereu, în numele umanității și spiritului liber. S-or scrie în aceste zile rânduri, rânduri, cuvinte frumoase despre ultimul rege al României; se vor auzi și-n contrapartidă multe comentarii. Istoria însă e una singură fie că e la lumină, fie că va ieși mai devreme sau mai târziu. Ca martor al istoriei recente, ca membru al comunității, resimt o consolare vizavi de multele nedreptăți ce i s-au făcut regelui. E bine să știu că în 1992, Bucovina a avut un cuvânt de spus și o mare faptă de săvârșit. Primirea Regelui la Putna n-a fost o întâmplare, ci o decizie istorică reparatorie, pe care de asemenea ar trebui să o cunoască toți contemporanii noștri. În astfel de gesturi ne stă speranța și astăzi când aproape că nu se mai poate face nimic... Aproape.