Alina MIHĂESCU

Dacă nu toată lumea, măcar shopping maniacii ştiu bine cine este Zara. O vizitează frecvent, au o relaţie strânsă cu avantaje de ambele părţi, ce le gâdilă endorfinele. Unii pentru bani, alţii pentru fashion. Există însă şi o parte nevăzută a convieţuirii acestui „cuplu” despre care, teoretic, s-ar spune că mănâncă o pâine de pe urma situaţiei - angajatul din fabrica de confecţii, oricare ar fi ea. Deşi în traducere liberă expresia „a mânca o pâine de pe urma cuiva/a ceva” înseamnă a face o afacere măcar bunicică, dacă e să luăm în calcul sensul ad literam, situaţia capătă conotaţii tragice. Nu e normal, nici cinstit, nici omeneşte ca unui om să-i fie răsplătită munca cu bani de-o pâine sau deloc. Cam asta se vorbeşte şi despre cunoscutul retailer. Clienţii Zara din Istanbul au avut, se pare, surpriza să găsească în hainele pe care le-au cumpărat de la magazin bileţele cu mesaje ale unor muncitori turci care susţin că nu au fost plătiţi pentru marfa comercializată. Nu e Zara nici prima, nici ultima companie care se confruntă cu acest tip de probleme de imagine şi o va scoate la capăt. Dar adevărul e în acelaşi loc - la mijloc. Conceptul de comerţ echitabil a apărut în secolul al XIX-lea, exact ca să îndrepte nişte inechităţi. În timp, acestea din urmă au luat diverse forme, căci negustorii, în general, au fost mereu inventivi în detrimentul altora şi spre mărirea propriului buzunar. Una dintre cele mai mârşave feţe ale comerţului inechitabil este aceea în care angajatul devine sclav, pentru că a avut ghinionul de a trăi într-o parte a lumii defavorizată. Cu cât mai mare sărăcia, cu atât mai mare exploatarea. Pentru că trăiesc bine şi au timp să se gândească şi la alţii, cetăţenii ţărilor dezvoltate au început să amendeze firmele dovedite a fi incorecte faţă de angajaţii sau colaboratorii lor. Noi, cei de pe la mijlocul clasamentului în privinţa nivelului de trai, cârcotim de pe margine şi le spunem ălora că sunt fiţoşi, că nu mai pot de bine, cât despre angajaţii plătiţi cu 5 dolari pe lună prin cine ştie ce colţ de lume nici că ne prea pasă. Ce? N-avem noi săracii noştri? Ba da, numai că depinde cât de obtuz e unghiul din care priveşti. De asta deranjează globalizarea, că în loc să fim oameni, preferăm să fim popoare. De fapt, doar unii dintre noi.