Lucian AVRAMESCU

Miting sindical cu mulţi fluturaşi, baloane colorate viu, vuvuzele care scot sunete amuzante. Piaţa Victoriei arată ca la ziua americanilor. Lipsesc majoretele care se uită pesemne de după perdelele Guvernului, chicotind de plăcere, gâdilate vizual de serbarea câmpenească de pe asfalt. Zi de miercuri, în Capitala protestatară a României. Cartelul Alfa a promis un miting de 10.000 de voci care vor dărâma pereţii Palatului Victoria cu amărăciunile strigate din străfundul bojocilor. Netrebnicilor, ne-aţi luat ce ne-aţi dat, cu o mână ne-aţi dat un bacşiş, cu două ne-aţi buzunărit de tot. Aş! Lumea, obosită, adusă cu mulţii bani ai sindicatului de departe, cu autocarele, stă cu nişte pancarte belicoase în mâini şi moţăie. Unii râd, pe grupuri mici, unde se spun, pesemne, bancuri. Bancuri cu ce? Cu Guvernul, cu Tudose, cu Dragnea, cu… N-am ştiinţă, dar pare un râs de terasă, la o bere, unde se spun bancuri deocheate. Ce-i aduce pe aceşti oameni aici? Nemulţumirea, a anunţat domnul Hossu. Nu se mai poate, zice el. Ce nu se mai poate? Multe nu se mai pot, aşa că au pus de un miting, fiindcă sindicatele au cam dispărut, iar milionarii din vârful lor nu-şi mai justifică poziţia, prezenţa la televizor, birourile, limuzinele, participarea la reuniunile sindicale mondiale pe plajele însorite ale lumii unde se dezbat încruntările clasei muncitoare. Clasa muncitoare nu poate merge toată acolo, că avioanele-s neîncăpătoare. În ele încap doar liderii sindicali, cum ar fi domnul Hossu, născut lider protestatar care-şi termină toate protestele cu aşezarea la masa dialogului. Se face o comisie mixtă, guverno-sindicală şi se pune de-o conversaţie polemică. Polemica urcă dacă-s de faţă televiziunile, apoi se stinge în colocvial şi cafeluţă. Întâlnirile sunt programate aţos, zilnice şi lungi. Apoi se fac săptămânal, lunar sau trimestrial. Domnul Hossu domină mereu prin discursul lung, sacadat, transpirat. El transpiră mereu pentru cei mulţi, că aşa fac liderii sindicali care nu mai suportă nedreptăţirea oilor lor şi luptă până se lipeşte cămeşa de ei. Şeful Alfa fiind o persoană abundentă, are pe ce se lipi. Domnul Hossu e mare, ca un luptător din ringurile alea japoneze, în care se bat nişte burţi pe sub care e petrecut un fular. Sindicalistul nostru e însă îmbrăcat muncitoreşte şi luptă cu gura. Cartelul Alfa a suportat în timp măriri, a acumulat alte forţe nemulţumite, şi-a schimbat nişte culori protestatare. Nu poţi protesta mereu scoţând pe geam batista albă a păcii. A schimbat câte ceva, s-a modernizat în protest. De pildă vuvuzeaua nu era. Acum e. Doar domnul Hossu a rămas acelaşi. Furios, dedicat, candelă şi far al dreptăţii pe pământ. Unii, răuvoitori, spun că e un mare specialist al blaturilor cu guvernele, indiferent de culoare politică. Să vezi, zice dascălul meu din sat, pensionar, că şi mitingul ăsta care a adunat, ca de obicei, doar juma din mitingiştii anunţaţi la început, se termină în coadă de peşte. Ăsta ajunge curând ministru, ca Mitrea. Îl pune Dragnea ministru peste sindicate. Îl ţii minte pe Ciorbea? Şi ăla protesta la masa dialogului cu puterea până după miezul nopţii, având o frază mai tărăgănată. O începea la prânz, cu subiectul, şi o termina după cină, când era rostit predicatul din prima propoziţie. Azi e Avocatul Poporului. Care popor? Ăla din stradă. Negăsindu-l, îl reprezintă pe domnul Dragnea, care şi el, de la pasopt luptând neicusorule, tot cu poporul e! Eşti rău, zic! Domnul Hossu va da jos guvernul ca un bivol care se repede într-un perete. Să vezi cum mătură pe jos şi pe sus cu ăştia! Mătură pe dracu! - se arată sceptic dascălul pensionar.
O reporteriţă intervievează un ardelean, venit cu autocarul sindical de la Cluj. ”No, zice omul, ardelenit până-n ultimul diftong, suntem noi nişte cârpe? Ei? Apoi, da. Venim aci ca proştii. Eu mi-s de la Cluj, da om bătut drumul dejaba”. ”Să ne lase sporurile cum au fost”, zice o bucureşteancă resemnată în protest. Se aud, ca un stol de sunete ţâşnind la comandă, vuvuzelele. Piaţa Victoriei este o feerie şi un concert. Apoi apare între protestatari domnul Tudose. Curajos. Dacă-l sfârtecă, Dumnezeule, nemulţumiţii?! O televiziune anunţase că premierul tremură în birou şi cere dialog. Puteai să ţi-l imaginezi cu pantalonii uzi. Dialog a cerut şi Hossu, că doar n-a venit să dea jos guvernul cu parul. Cu parul vorbei, poate. Cei doi cuvântează cuminte, aşezat, ca doi parteneri, unul lângă altul. Nemulţumiţii s-au cuminţit şi ei. Vuvuzelele tac şi ascultă. Guvernul, prin vocea autorizată de domnul Dragnea a domnului Tudose, zice că va rămâne cum a zis. Adică dările la stat ale angajatorului trec la angajat. Să şi le plătească singur. Păi să-mi iei, zisese ardeleanul din Cluj, ”dăuăşcinci la sută din şaipe milioane ai mei” (bani vechi n.n.)! Cârpe suntem? Proştii lor? Da, asta suntem, „că om venit aci dejaba!”.
Mitingul s-a terminat. Autocarele duc îndărăt sindicaliştii. Liderii, aşteptaţi de şoferii limuzinelor de lux, au intrat pentru o răcoreală de prim dialog cu puterea. Hossu aşa o ţine de 27 de ani. E timpul să se recicleze în ministru, iar dacă-l promovează pe Ciorbea în locul doamnei Shhaideh, să-l pună Avocat al Poporului. Păi n-are studii! Ei, asta-i! Ne luăm din fleacuri? Oameni suntem! Oameni?