Alina MIHĂESCU

Lucrurile par a-şi reveni. Ei, aşi! De la an la an, rezultatele examenului de bacalaureat sunt pe creştere, deşi recuperarea se face anevoios. Când urci de la un nivel foarte jos e şi logic s-o faci destul de uşor. Adică ce-ar fi aşa de complicat să fii un pic mai bun decât o generaţie care a consacrat expresia „dezastrul de la bac"? Şi decât alte generaţii care i-au urmat şi care au consolidat-o. În ultimii ani, bac-ul dezastru a devenit un clişeu. Nu ne mai uimeşte faptul că există zeci de licee în care nici un absolvent nu ia bacalaureatul şi nici faptul că nu le închide nimeni. Sigur că în România învăţământul e obligatoriu, dar numai 10 clase. Judecând doar economic, funcţionarea unor astfel de unităţi de învăţământ care nu ating un minim de performanţă nu-şi are rostul. Educaţional, e singura şansă ca una dintr-o mie de loaze să fie salvată. Important este să ne luăm noi înşine în serios, mi-e teamă, însă, că tocmai asta e buba. În sistemul de învăţământ românesc lucrurile merg prost de multă vreme. O perioadă, mergeau prost şi constant. Ştiam, de la un an la altul, ce va fi, cum se dau examenele, cum se trec, cine decide, cât costă şi alte amănunte. Pentru că aşa nu se mai putea, iar secolul vitezei a venit peste noi cu suflul lui cu tot, a urmat inovaţia, schimbarea, dinamismul, reparaţii peste reparaţii, amendamente, derogări, trântite toate peste noua tehnologie achiziţionată prin contracte generoase, sisteme de supraveghere, suspiciuni de fraudă, deprofesionalizare, vânătoare de vrăjitoare, aranjamente, drepturi pentru elevi, salarii mizerabile şi perspectiva unui viitor „luminos" în care şcoala contează prea puţin. Sunt şi excepţii; să nu ne amăgim însă, căci ele nu sunt produsul acestui sistem de învăţământ. Sunt rodul muncii personale, al inteligenţei, al eforturilor unui grup restrâns din jurul performerului – părinţi, profesor sau antrenor particular. Insule stinghere într-un haos general. E o părere, iar părerile transpar din ceva ce pare a fi. Ca-n basme, se făcea că se vrea reformă în învăţământ, se anunţau măsuri drastice, iar rezultatele de bacalaureat ale ultimilor ani anunţau că ceva s-a schimbat. Greu de crezut că brusc, absolvenţii de liceu nu mai sunt în stare să ia bac-ul. Imposibil ca dintr-odată nivelul de pregătire al absolvenţilor să scadă atât de mult încât rata promovabilităţii să fie mai mică cu zeci de procente. E limpede că nu are legătură nici cu pregătirea elevilor, nici cu dăruirea profesorilor. Efectele bacalaureatului dezastru nu se văd în rezultatele generaţiilor care vin. Sunt la fel de slab pregătiţi şi nimic nu pare să-i mobilizeze pentru a lua lucrurile în serios. Sunt lucruri de când lumea, care nu se schimbă, orice-ar fi, precum puterea exemplului. Aşa reformă, aşa efecte.