Lucian AVRAMESCU

Mă uit dacă, după ”marea desecretizare” a numelor celor care acum nişte ani au vizitat SIPA, se iscă, la simpla pronunţare, cutremur. Aş! Sunt 22, cei mai mulţi anonimi. Dacă au fost acolo, i-a trimis cineva. Cine i-a trimis? Marea ”dezvăluire” nu ne dă lămuriri. Iată ce notam eu acum câteva zile, când secretul era încă împachetat, iar ministrul de la Iaşi ni-l plimba, ademenitor, pe la nas:
Discuţie relaxată despre SIPA, parolă compusă din abrevieri, care a inflamat curiozităţi şi a snopit emisiunile TV. SIPA e sandviciul de dimineaţă şi săpunul cu care se ung seara ştreangurile iluzorii. O port, discuţia, cu un coleg din zona investigaţiilor ziaristice, de care eu m-am despărţit în tinereţe, găsindu-mă inapt s-o practic.
– Ce e SIPA asta, de fapt?
– De fapt e un fel de SRI mai mic, din multele cioburi în care s-a spart securitatea. Misiunea era să-i caute de secrete, de momente fără ţoale pe ei, pe magistraţi.
– Și cine plătea pentru asta?
– Cine?! Eu, tu, noi!
– Nu m-ai înţeles! Cine voia să afle, să ştie? Cine era interesat să afle cum arată în alcov un magistrat, bărbat sau femeie, şi la ce trebuia pentru naţiune chestia asta?
– Știi ”O scrisoare pierdută”?
– Ce întrebare-i asta? Normal că ştiu intriga, tămbălăul politic… Am în cap replici!
– Ei, cam de aşa ceva e vorba şi aici. O scrisorică, o înregistrare, o poză cu judecătoarea sau procuroarea fără chiloţi…
– Ce suferinţe are Justiţia dacă una sau unul au o viaţă intimă mai zburdalnică?
– Are, mai ales dacă respectiva judecătoare e în pat cu unul pe care urma să-l condamne! Sau un procuror pe plajă la Miami cu unul pe care-l caută de corupţie într-un dosar greu!
– Cu de-astea s-ar fi ocupat SIPA, crezi tu?
– Și din astea. Sau mai ales din astea! Nu cu accent pe corupţie, şpăgi – mai greu de dovedit - ci pe viaţa intimă.
–  Îmi amintesc, după 90, o întâmplare, zic eu. Unul voia să-mi vândă o poză cu o persoană plimbată de colegi beată într-o roabă, prin anexele procuraturii unde lucrau toţi şi seara puneau de-o beţie. Dama cam bea, dar asta n-a împiedicat-o să ajungă mare, în guvern. N-am vrut poza, dar am urmărit cu interes evoluţia respectivei. Nu ştiu dacă acea întâmplare i-a dijmuit cariera care e, în continuare, înfloritoare.
– Cine crezi că a bântuit, cum a spus ministrul de azi al Justiţiei, prin arhivele SIPA, la ceas interzis?
–  Uită-te cine strigă cel mai vârtos şi cere desecretizarea!
–  Păi ştiu vreo doi, care par uneori unul şi acelaşi – Băsescu şi Udrea. Dar nu-i văd pe ăştia umblând pe furiş prin arhivele securităţii croite să-i înfunde pe magistraţi!
–  Pe ei, nu-i vezi! Dar nu trebuiau să meargă direct. Aveau şi au încă servitori care pot face treaba asta.
–  Coldea?
–  Coldea dacă avea nevoie de informaţii de acest gen le avea fără să-şi deplaseze el epoleţii!
–  Pe cine ar vrea să înghesuie Băsescu, Udrea, dacă tot i-am pomenit, şi, probabil, alţii ca ei, folosind detalii de pantaloni în vine?
–  Pe mama în niciun caz, că a murit!

Viaţa publică se roteşte azi, ca la ringhişpil, din ce în ce mai ameţitor, în jurul subiectului SIPA. Ce va ieşi de aici? Ca de obicei, probabil, nimic. Poate că prin casele judecăţii tremură niscaiva nădragi purtaţi cu dungă şi asudă tivurile unor rochiţe rămase neşifonate. Dar cam atât. Aşa încheiam însemnările mele care, observ, n-au fost contrazise frontal, astăzi, joi, de Înălţare, când scriu, după ce domnul Toader şi-a probat vitejia.
Avem, iată, lista celor 22 care au penetrat SIPA, care au pătruns în odaia marilor secrete, care… Cei mai mulţi sunt slujbaşii altora. Ce au căutat, pe cine, cu ce ”scrisorici” compromiţătoare au plecat? Au şantajat pe cineva? Pe cine?
Marea dezvăluire de azi, orfană de nume sonore – ar fi două sau trei -, fiindcă numele sonore nu se duc ele direct să făptuiască lucruri murdare, e un – scuzaţi – fâs. Și apoi, ”dezvăluirile” de acum un deceniu sunt o bună cortină pentru mizeriile şi suferinţele de azi.