Lucian AVRAMESCU

M-am prăpădit de râs aflând, în dimineaţa asta, că un bărbat politic arătos, şef de partid, a fost lăsat de nevastă din pricini doctrinare. Cei doi, care se potriveau în toate, s-au găsit suferind de incompetenţă ideologică. Ea e democrată, iar el cică ar fi naţionalist. Femeia a înaintat actele de divorţ şi zice că nu e chip şi cale de împăcare. Mă gândesc cât de mare e fisura, ce fisură, prăpastia ideologică, dacă nimic nu poate înmuia decizia consoartei insultate politic încât nu-l mai îngăduie în aşternut pe infidelul doctrinar şi l-a exclus de la supa caldă.
La români se mai pune de-o împăcare la intervenţia părinţilor, pentru o scatoalcă aplicată jumătăţii, venită dintr-o parte sau alta, că mai toţi bat, pentru o beţie lungă, cu cheltuirea banilor de lapte praf pentru copil, pentru…. Erau despărţiri pentru potrivire de caracter – el beţiv, ea beţivă, el curvar, ea cam tot pe acolo, dar pentru pricina evocată mai sus n-am auzit până azi.
Stând eu şi recapitulând fapte ştiute, din zona despre care scriu, mi l-am amintit pe Vanghelie, student grec de la Petrol şi Gaze, simpatic şi guraliv ca mai toţi grecii. Cânta muzica ţării lui în spectacolele pe care le organizam şi, după scenă, la un pahar de vorbă, grecul ne povestea cum e cu democraţia la ei, noi fiind în plin elan multilateral dezvoltat. Avea un frate, negustor de perdele, cu o prăvălie mică în Larisa, şi doi părinţi. Niciodată, când se adunau la masă, nu se întâmpla să nu se certe. Nu ca eroul Darie, din Desculţul lui Zaharia Stancu, pe jimbla care trebuia să ajungă la toate gurile flămânde, ci pe apartenenţa de simpatii faţă de unul din multele partide existente în Grecia. Toţi aveau altă orientare democratică şi nu s-au nimerit vreodată să aleagă la fel. Unul era cu Pasokul, altul cu Partidul Comunist – interior (era şi unul exterior, finanţat de Moscova), al treilea cu… Cearta se isca iute, din faza ciorbă, iar desertul îi găsea pe toţi plecaţi furioşi de la masă. Știam că unde-s doi greci sunt trei partide politice – câte unul pentru fiecare şi unul pentru amândoi. Aici, în familia grecului meu din Larisa, nu se nimerea nici o coincidenţă de ritm cardiac politicesc.
Iată-ne, umoristic, am zis iniţial, într-o situaţie asemănătoare. Doi soţi, care s-au luat din dragoste, se despart nu pe motiv că el o traduce cu Eufrosina sau ea cu Vasilică, nici pentru intervenţia brutală a soacrei în chestiuni de intimitate a cuplului, dornică să gestioneze tot, ci pentru politică. Democraţia, văzută din unghiuri piezişe, nu stă pentru amândoi la fel, ca o nudă neastâmpărată închiriată cu ora în atelierul de pictură. Când să-i pictezi un sfârc din profil vine ălălalt şi o mişcă, nemulţumit de orientare. Apoi m-am gândit că povestea nu-i de râs. E grav şi profund. Ideologia a pătruns pasional în carnea tuturor, răscolindu-i până la harţag şi intoleranţă. Poate că e bine, poate că e o formă de adaptare românească, uşor întârziată, la credinţele democratice. Poate că intrăm în epoca în care cu o sticlă de ulei şi o găleată de plastic nu mai cumperi un vot şi o credinţă. Dacă madama asta, îndrăgostită ieri, l-a găsit azi pe soţ nesatisfăcător doctrinar, incapabil să-i mulţumească sufletul politic e un pas spre progres. În Parlament e invers. Toţi se găsesc compatibili cu toţi, trec dintr-o familie doctrinară în alta fluierând, iar căsătoriile se petrec doar pe chestiuni de zestre.