Alina MIHĂESCU

Simularea examenelor ca antrenament, ca pregătire psihologică este bine-venită, acţiunea în sine însă, aşa cum se întâmplă, se poate traduce foarte bine prin „ne facem că facem”. Ceea ce sună şi este foarte româneşte. Elevii noştri nu sunt învăţaţi cum să facă faţă unor competiţii, ci doar că scopul este câştigarea ei. Asta li se spune de mici, asta văd ei că apreciază adulţii, fie părinţi, fie profesori, iar cum imitaţia este cea mai facilă metodă de a învăţa, nu e de mirare că luptăm cu morile de vânt ca să zărim vreo schimbare în sistemul nostru educaţional. Săptămâna trecută, elevii de a VIII-a, a XI-a şi a XII-a au simulat Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. A fost greu, dar în standardul programei şcolare. Specialiştii spun că nu se aşteaptă la rezultate foarte bune pentru că ştiu că elevii tratează aceste teste cu lipsă de interes, dat fiind faptul că nu există miză. Păi miza asta cine le-o oferă? Ploaia, vântul de primăvară sau educatorii? Tot specialiştii analizează şi concluzionează că lucrările sunt corectate de profesorii de la clasă, ceea ce implică un grad de subiectivism. Bănuiesc că e acelaşi subiectivism cu care dascălii lucrează tot timpul anului. Nu văd, deci, problema. Mai constată specialiştii că elevii se grăbesc, vor să scrie multe pagini, dar nu răspund cerinţelor. Să fim serioşi, asta nu se întâmplă doar la simulare, exact ca şi situaţia de asemenea sesizată, în care elevii nu verifică şi nu cer baremul. Păi pe parcursul anilor de studiu nu-i încurajează nimeni să facă asta, de ce ar face-o la simulare? La noi corectura stă în pixul profesorului, el notează, el face clasamente. Elevul român nu este încurajat să se autoevalueze, cum nu este încurajat să se întreacă pe sine. Decât rarisim. Ca urmare, putem spune, din nou, că nu elevii au probleme cu simularea şi că porcul nu-ngraşă în ajun.