Lucian AVRAMESCU

Mă găseam în Cipru, într-un orăşel în care se găseşte mormântul lui Lazăr, cel înviat o dată, dar lăsat a doua oară să-şi doarmă somnul de veci. Turişti puzderie, o echipă de filmare americană, cu insignele-blazon ale unei televiziuni ştiute pe mapamond, lume. Am intrat, în căutarea unui mic dar pentru copii, într-una din micile prăvălii greceşti. Am cerut, în engleză, după un schimb de opinii cu cei doi colegi din Bucureşti cu care împărţeam scurta călătorie, ce ne trebuia. "Un moment", a răspuns, în limba română, fata cu uniforma prăvăliei, zâmbitoare, cu o amabilitate dincolo de obligaţii. Amabilitatea ei venise nu numai din cerinţa scrisă în angajamentul de angajare, ci şi din bucuria sinceră de a-şi descoperi conaţionali. Am păţit la fel şi în alte magazine cipriote. Vânzătorii erau mai peste tot români care se aflau acolo – am intrat în vorbă şi i-am tot descusut – de cinci ani, de 15 ani, de… Plata? Destul de amărâtă, iar fetele, femeile vânzătoare nu păreau date afară din mansardele unde locuiau cu chirie şi plăteau trei sferturi din salariu, de bunăstare şi prea plin sufletesc.

Fireşte, nimerindu-se să umblu prin lume, mai ales mânat de o meserie care te obligă la mişcare – acum m-am mai liniştit – am întâlnit situaţii similare în multe ţări. Românii sunt orice şi sunt peste tot, din acest motiv fiind imposibil să găseşti, în sate, acasă, un om valid care să te sprijine să salţi o ulucă dărâmată de ploi sau vechime.
Mi-am amintit, amuzat, bancul cu olteanul care cere la Paris, într-un restaurant, ”le praz”. A primit ce ceruse. "Uite, mă", i-a zis el mândru, convivului român, că le bunghesc cu franceza! Ăsta a înţeles ce vreau. Ospătarul s-a răsucit pe călcâie şi i-a zis: ”Dacă nu eram eu din le Balş, nu mai mâncai tu le praz!”. Tragic este că adesea, pentru cele mai mici lefuri din respectivele ţări, românii acceptă afară orice muncă, fugind de slujbele de acasă ca de râie. În Capitală am văzut zeci de prăvălii pe Moşilor şi lângă Gara de Nord cu anunţuri nu de mărfuri, ci de căutare de vânzători pentru angajare. Avem, începem să avem, o uriaşă criză de forţă de muncă, e greu de construit o casă, pentru cei ce-şi îngăduie financiar o astfel de investiţie, întrucât constructorii noştri sunt mai toţi pe schelele străine. Depopularea României nu este doar o chestiune de statistică şi recensământ, ci de supravieţuire economică. Ne mişcăm spre viitorul european în viteza a doua, ceea ce a nemulţumit orgoliul naţional şi i-a obligat la acelaşi discurs revoltat pe Iohannis şi Grindeanu, preşedinte şi premier, aflaţi în acelaşi timp la Bruxelles. Ambii au spus că e nedrept şi nu sunt de acord. Și?! Revolta lor populistă mă lasă rece câtă vreme acasă e pustiu şi n-ai în ce viteză să bagi viitorul. În curând nu vom mai avea şomeri, fiindcă şi barbugiii şi hoţii de buzunare şi-au făcut de lucru afară, iar măturăresele de pe Victoriei adună frunzele pe făraş în Hyde Park.