Alina MIHĂESCU

Cât ţi-e dat, atâta trăieşti, concluzionează comod şi fatidic românul pus în faţa morţii. E cea mai simplă variantă, mai ales când decedatul este o persoană necunoscută. Întrebările nu-şi mai au rostul, căutările de responsabili şi vinovaţi nici atâta. Ce rost are să ne agităm dacă atâta i-a fost? Morţii cu morţii şi viii cu viii. De fapt, nu e deloc aşa, iar întrebările îşi au rostul lor mai ales în cazul evenimentelor violente. În cele mai multe cazuri, accidentele rutiere nu sunt deloc accidentale. În afară de faptul că sunt foarte multe, ele au cauze foarte clare şi vinovaţi pe care, dacă-i vom lăsa în pace, pentru că oricum nu putem întoarce pe nimeni din morţi, ei vor continua să conducă imprudent, să nu respecte legea şi pe cei din jur. Vor deveni tot mai mulţi. Odată cu ei se vor înmulţi şi victimele şi e foarte posibil ca ele să nu mai fie anonime. Abia atunci vom căuta răspunsuri şi responsabili. Un bărbat şi o femeie şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier petrecut miercuri în intersecţia de la Nordic. Nu-i cunosc personal şi probabil nici cei mai mulţi dintre dumneavoastră. Este însă împotriva firii să spunem pur şi simplu „până aici le-a fost” şi să ne continuăm viaţa ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Cu doar o zi înainte, un şofer beat şi fără permis de conducere a provocat, în aceeaşi intersecţie, un accident în urma căruia semaforul a fost pus la pământ. Sigur, vom spune cu indulgenţă tipic românească, ghinion, că nu e vina nimănui. Ba mai mult, mâna incontrolabilă a destinului este astfel mai vizibilă. Este inadmisibil ca autorităţile să-şi asume o atitudine similară. Se pare însă că asta s-a întâmplat. Marţi, semaforul de la Nordic a devenit, din cauza accidentului, nefuncţional. Cui i-ar putea trece prin cap posibilitatea ca acesta să fie imediat reparat aşa încât circulaţia rutieră să poată să se desfăşoare în condiţii de siguranţă? Nimănui. Ştim fără echivoc, România nu e Japonia, care a reparat în două zile o groapă de 30 de metri ce înghiţise o intersecţie. Pot să înţeleg lipsa capacităţii fizice de a repara chiar şi un semafor, căci ştiu în ce oraş trăim. Nu pot însă să accept indolenţa şi lipsa de reacţie. Poliţia rutieră trebuia să fie acolo, un agent de circulaţie trebuia să suplinească rolul semaforului din intersecţie. Era destul pentru ca şoferii celor două maşini implicate în accidentul rutier să fie mai prudenţi, iar cei doi oameni, încă vii. Nu e nimic fatidic, nu e ceva ce nu s-ar fi putut evita, nu e cutremur şi nici tsunami. Era ceva ce stă, în mod normal, în puterea omului, cu condiţia să-i pese, să fie responsabil, să-şi facă treaba. Rolul poliţiştilor rutieri nu este să blocheze străzi ca să poată avea loc spectacole folclorice cu capre şi urşi. Sau este, după ce s-a asigurat siguranţa rutieră. Cineva trebuie să ne spună de ce a fost posibil un asemenea accident, din vina cui, cu nume, cu subiect şi predicat.