Lucian AVRAMESCU

Sondajele de opinie, aproape toate, indică de la o lună la alta, de la o săptămână la alta şi, acum, de la o zi de alta, o creştere a iubirii poporului român pentru PSD. Scriam cândva, amuzându-mă de o discuţie cu prietenul meu Octavian Știreanu, pe atunci consilier al lui Iliescu, şi pesedist cu carnet, că-n fiecare om e un mic pesedist care nu trebuie lăsat să se facă mare. Ca-n bancul cu Ivan care, lovit fiind, beat, de o locomotivă şi aruncat în şanţ, strivea orice samovar care pufăia în preajmă-i. Ăştia, explica Ivan, care o păţise cu samovarul pufăitor al locomotivei, trebuie gâtuiţi de mici. Când nea Nelu Cotrocelu a vizitat, după cinci ani de suspendare a acreditărilor AMPress la Cotroceni, redacţia noastră care împlinea zece ani, şi a stat la taclale cu noi multă vreme, am încercat să-l testez cu aceeaşi zicere. Cu toate păcatele lui, s-a amuzat. Acum nu mai e glumă. PSD urcă, se ţine bine pe picioare cu Dragnea în frunte, care scapă des în lucerna îngâmfării, dar altfel ţine bine în frâu discursul de promisiuni şi joacă abil personajul pe care-l vrea poporul. Vrea lefuri mai mari poporul rămas în România, ăla de 15 milioane? Dă, că i-a mai dat şi în alte campanii. Vrea pensii mai mari, trai mai bun, muncă mai la umbră? Le va avea, că din gură e simplu. Cum să nu urce iubirea de PSD?

Ce fac liberalii, principalii – cică – adversari? Păi îl contrazic, bleg, scremut, fără elan şi inspiraţie, pe Dragnea. Zic că şi ei dau, dar mai încet, mai încolo, argumentează că nu-s bani, zic, chiar dacă-i adevărat, tâmpeniile care urcă şi mai mult prestigiul şi iubirea pentru PSD, umflându-l ca pe o gogoaşă. Din lipsă de lideri liberali – nici PSD nu gâlgâie de lideri – se agaţă de Cioloş, obosit şi incapabil să se mai bată cu cineva. Liberalii, altoiţi cu gaşca disipată a lui Băsescu, cu un Blaga, uns cu toate alifiile campaniilor, plecat pe drumul puşcăriei, par fiii ploii. Discursul lor e anost şi cei pe care-i aud din când în când cuvântând n-au nimic din avântul inspirat al unui, să zicem, Crin Antonescu, cel de ridica şi adversarii în picioare în Parlament şi a făcut-o fleaşcă în final. Noroc că PSD scoate şi el seară de seară la televizor vreo câţiva uzaţi gen Codrin Ștefănescu, pe care cineva mi-l califică drept ”antipatic din naştere”. PSD, chiar şi în aceste condiţii, cucereşte fără sforţări, pe o reţetă exersată din vremea lui nea Nelu. Replica lui Dragnea de acum câteva zile, nemiloasă, în legătură cu Tăriceanu, care se autopropune premier, spune mai mult decât se vede. Spune că social-democraţii nu mai au nevoie nici măcar de remorca ALDE. Începe să-i încurce, iar Dragnea arată că poate tăia capete ca Stalin, care se amuza privind cum unii, cărora le ordonase execuţia, mureau strigând „Trăiască Stalin!”. PSD vrea tot – justiţia, ministerele, premierul, preşedintele,  serviciile, România. Pe unele dintre acestea le-a avut mereu. Pe altele le-a semipierdut. Acum duc, fără sforţări, bătălia de a lua tot şi să nu mai dea îndărăt niciodată.

Cineva îmi spune, întors eu la Sângeru, că ”PSD e urmaşul Partidului Comunist”. Liberalii ar trebui ”să spună mai des asta!” Hai, nu mă omorî! De unde ştii matale că nu le ridici şi astfel osanale? Mulţi din lumea prin care mă preumblu regretă, fără teamă, vremea apusă. Sfertul din populaţia României, plecat, e cel activ şi convertibil la lumea de afară. Dar ei nu mai sunt adversarii, de temut, ai nimănui. România pensionară de acasă, care o duce mizerabil, regretă ”stabilitatea” din vremea odiosului şi idealizează, culmea, cozile. Ăstora, spunându-le că Dragnea e urmaşul bolşevicilor de altădată, le dai avânt să-l voteze.

Va ajunge România o ţară PSD? Probabil. Sunt toate semnele că aşa va fi, dacă luăm în calcul că PSD-ul e-n toate şi calcă fluierând peste muşuroaiele  de nisip care-i sunt ridicate în cale. Cineva îmi spune că-l va împiedica ”buturuga mica” USR! Aş! Nu prea ştiu de unde vine acest Nicuşor, iar vremea în care tancul era dat peste cap de o buturugă a trecut. În plus, ajută şi el la reclădirea partidului unic, culegând din resturile armatei liberale şi făcând-o şi mai ameţită. Fireşte, analiza mea nu e a unui specialist. Mă pot lesne păcăli. E ca în bancul ăla cu ”matale nu ai o opinie?” Am, dar nu sunt de acord cu ea! Îmi dau şi eu părerea (nu cu părerea, fiindcă nu e praştie!). Sănătate!