Lucian AVRAMESCU

O caricatură de zile mari realizează Marian Avramescu. Publicarea ei când la Chişinău moldovenii dormeau cu curul pe cămeşa votului m-a păcălit, limitând-o la semnificaţia podului de flori de peste Prut, pod de care s-a ales, precum bine ştim, praful. Semnificaţia e mai amplă, aplicabilă, fireşte, şi acolo, dar cu extindere întregitoare peste gârla dramei naţionale a ruperii oricărei punţi între popor şi cârmuire, cârmuirea politică şi religioasă.
Caricatura, vizionabilă la rubrica AMPress de profil, arată un pod iremediabil rupt, fiindcă între cele două părţi, viu populate, se cască o prăpastie fără fund. Geaba încearcă s-o repare cu cădelniţa şi tămâie un popă, geaba atârnă două aţe în aer, închipuind cusătura de reparaţie a unei operaţii încercate de un chirurg beat. Părţile sunt rupte definitiv şi nimic nu lasă să se întrevadă sutura nădăjduită.
În dreapta, cum te uiţi spre lucrare, recunoşti un vesel conglomerat de arhierei şi politicieni. Nu-i greu să-ţi bucuri privirea cu înalt prea sfântul şpăgilor din calcaroasa şi mănoasa arhiepiscopie a Tomisului, acel cetăţean calificat în chestiuni de rai, dar care dă bine într-o populaţie a cazanelor cu smoală. Rar mi-a fost dat să întâlnesc o privire mai cleioasă şi mai rea ca a sfântului ăsta. Cum să mergi la spovedanie, sub patrafirul cu microfoane al prea fericitului, încrezător că secretele tale păcătoase vor ajunge la judecata lui Dumnezeu şi nu la cea a băieţilor strângători de dosare şi ieri şi azi? Tot pe acolo e şi blajinul la chip – cum de s-au adunat ăştia, având toţi feţe de bunici fără nepoţi? – Daniel, marele negustor care a făcut din biserică o bancă mondială mai bogată ca FMI-ul. Vine apoi marea populaţie politică mixtă în care, ca înălţime, bat de sus Iohannis şi Ponta, surâzători ca nişte lămâi despicate, şi alţi iubitori de ţară, patrioţi gata să se azvârle în gol pentru binele plebei – Blaga, Dragnea, lume bună. Plebea e pe malul celălalt, pe crâmpeiul de pod populat cu băbuţele făcute celebre de desenator. Între poporul de babe cu un dinte uitat în gură şi clasa conducătoare e hăul. Niciodată, ca în aceste alegeri care vor veni peste trei săptămâni, ruptura dintre cele două părţi n-a fost mai dramatică, mai adâncă, mai de netrecut, iar podul niciodată mai despicat.
E un cântec cu ”podul de piatră s-a dărâmat” fiindcă ”a venit apa şi l-a luat”. Aici pare a fi vorba de un pod de beton armat, abrupt şi mincinos ca politica, viclean ca o barbă de arhiereu, cinic în frăţietatea care nu e. Nimic nu face legătura dintre cele două lumi. Prostimea e rămasă definitiv pe un mal. Doar golul dintre ele poate fi poreclit liant, prăpastia cădelniţată jalnic seară de seară de televiziuni, în cele mai greţoase discursuri cu promisiuni. Trăim luna în care politicieni fac la televizor poduri şi mii de autostrăzi care nu se surpă niciodată şi dau salarii triple care nu vor veni în veci. Cădelniţează, părinte, că tămâie avem din belşug! Dă cu mir, prea sfinţite, scoate discursul de acum patru ani, parlamentarule, şi umple, cu vorbele de atunci, prăpastia, că-s bune şi azi! Vorba unui prelat, supărat pe alţii, de la o chinovie de lângă Bucureşti, în dispută fiind prescura unei june cucernice care trecea prin zonă: ”Zgâiţi-vă mă şi miluiţi, mă, vă muma-n cur!”