Lucian AVRAMESCU

Identificarea poporului român cu Ciobănaşul din ”Mioriţa” care se lasă omorât ca prostul de ceilalţi doi, fără luptă, fără măsuri de protecţie, înghiţind un destin stabilit de alţii care vor să-i ia nu doar turmele, ci şi gâtul, e nedreaptă, rezultă dintr-o excelentă carte a lui Viorel Mirea – ”Cultul Mioriţa”. Mi-a sugerat acest volum care revoluţionează o gândire ştirbă, preluată pe nemestecate de la un cărturar la altul, până la coborârea în pamfletul miştocăresc de azi, profesorul doctor Ioan Bradu Iamandescu, unul dintre cei mai străluciţi alergologi europeni. Ce descoperă autorul Viorel Mirea? Găseşte un dacă, un ”de-ar fi să mor” spus de ciobănaş Mioarei năzdrăvane care, ce făcuse în prealabil? Îl îndemnase să aibă alături, când vor veni ăia doi să-l hăcuiască, un câine puternic, devotat, credincios ”Cel mai băbătesc/ şi cel mai frăţesc”. Păi de ce să-l aibă alături, să se uite cum îi e omorât stăpânul sau  pentru o luptă pe viaţă şi pe moarte? Ciobănaşul însuşi e un tip bine clădit, iar acel ”de-ar fi” strecurat în text indică doar varianta în care ceilalţi doi îl vor dovedi, ceea ce nu e cert. Demonstraţia lui Viorel Mirea e mult mai nuanţată, laboratorul lui de eprubete lingvistice distilează înţelesuri subtile, esenţe rare care au scăpat dogmei sub care a fost aşezată Balada şi, dimpreună cu ea, poporul român. Mai mult, acceptând, să zicem, că Ciobănaşul moldovan s-ar lăsa jefuit şi asasinat, ceea ce nu e în logica mitului versificat, de unde şi până unde lejeritatea de a identifica gestul unui individ cu unul fundamental pentru firea românilor? De unde şi până unde suprapunerea identitară – noi suntem el? ”Un individ nu e un popor, nici Mihai Viteazul, nici Ștefan cel Mare, nici Macedon, nici Napoleon nu se confundă sau se suprapun cu vreun popor”, scrie, spre sfârşitul cărţii, cu o justificată enervare, autorul.

Leagăn mioritic, popor mioritic a ajuns să însemne România cu nefericiţii ei locuitori care stau ca proştii, cu mâinile încrucişate în faţa destinului crud. Nu-i aşa, pare a zice Mirea, în excelenta lui carte. Are dreptate. Ne mai revoltăm şi noi. Cotrobăind atent prin istorie, nu vom găsi doar mioriţe plângăcioase, ci destule evenimente în care am pus mâna pe par. Dar sensul cărţii lui e mai adânc şi e de descifrat. Ciobănaşul cu turma de oi mai lăptoase şi câinii mai bărbaţi nu e un învins. E chiar un învingător, aliat cu munţii, cu brazii şi nemuritor, ca şi ei.