Alina MIHĂESCU

Se ştie că politica repugnă, îndepărtează şi sperie oamenii normali. Se înţelege şi de ce. Şi totuşi ei sunt cei cărora li se cere spirit civic, li se cere responsabilitate socială, li se spune că votul nu e doar un drept, ci şi o obligaţie. Dar nu li se dă şi soluţia. Paradoxal, sunt chemaţi la alegeri, dar nu li se dă de ales. Suntem în precampanie electorală, dacă nu oficial, măcar personal. Fiecare dintre noi ne întrebăm citându-l cu amărăciune pe Caragiale: eu cu cine votez? Şi culmea, nici măcar n-am ciocnit. Ne-au îmbătat cu apă chioară. Şi tot ca-n Caragiale, vom rămâne fără răspuns dacă nu punem piciorul în prag. Ca să mergem de la mare la mic (mic fiind fiecare dintre noi), începem cu PSD, cel mai bine reprezentat partid al neamului, cel mai experimentat şi, aparent, relaxat. Spun aparent pentru că social-democraţii nici nu sunt, nici n-ar trebui să fie prea siguri pe victoria lor. Există însă o relaxare, soră cu inerţia, care vine pe val din anii de glorie din urmă. Au arătat până acum că orice ar face, orice ar spune, indiferent de candidaţii cu care defilează şi în ciuda anunţatei infuzii de tinereţe, PSD este mereu acelaşi. Nu văd, aşadar, de ce un alegător i-ar mai oferi vreodată şansa să-şi demonstreze abilităţile. Cândva la polul opus, PNL, şi el partid mare, s-a făcut şi s-a desfăcut, s-a aliat şi s-a vândut sub toate ambalajele şi la toate preţurile, că nu-i mai crede nimeni că ar putea fi o ofertă de neratat. Numai cine n-a vrut nu i-a votat pe liberali. Trecem la etapa următoare – sateliţii. Ei fac parte dintr-o largă categorie în care intră cu diverse specificaţii UDMR, PMP cu tot cu UNPR, ALDE sau PRU, toţi foarte mici ca să însemne ceva prin ei înşişi, suficient de băgăcioşi cât să stea la masa negocierilor cu cei mari la care privesc cu jind. E clar ce-or să se facă ei dacă apucă să crească mari. Iar viitorul lor de noi depinde, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Ingrată responsabilitate, aceea de a alege răul cel mai mic. Ei bine, toţi aceştia, mari şi mici, s-au pus frumos la dosul unei legi electorale care să le permită doar lor accesul pe buletinele de vot, pe principiul pleacă ai noştri, vin ai noştri, oricum o dăm, să iasă bine. Aşa se face că partidele noi, care îşi doresc să devină parlamentare, gen USR, se luptă cu morile de vânt încercând să strângă cele aproape 200.000 de semnături care să le permită să candideze. Cu cât mai tare se încrâncenează Uniunea Salvaţi România să solidarizeze populaţia, cu atât mai vizibile devin reacţiile mai marilor partide. E nefiresc să vezi că meciul PSD – PNL nu mai e un derby, e disproporţionată reacţia mai marelui PSD atacându-i pe matematician şi pe franţuzoaică, dând lovituri cu manta guvernului tehnocrat. E totuşi reconfortant să vezi cât deranj poate provoca un USR atât de nou unui PSD atât de vechi. Şi mai ales e reconfortant să ştii că s-ar putea să găsim răspunsul la întrebarea lui Caragiale.