Lucian AVRAMESCU

Sunt la Venus, într-un hotel care m-a enervat iniţial, dar unde am început să mă simt confortabil, după ce prietenul meu Adrian Enache, care-mi ştie mai multe poezii pe de rost decât am ştiut eu vreodată şi pe care l-am întâlnit aici întâmplător, mă ajută să-l aproximez. El are vechime în zonă şi tot ce atinge umple de viaţă şi umor. Marea e lină, albăstruie, ştearsă până la luciu de un soare care îşi proclamă minut după minut supremaţia. Noroc cu elicopterele şi avioanele, NATO presupun, care trec din jumătate în jumătate de oră pe lângă franjurii ţărmului, patrule la joasă înălţime care ne păzesc de Putin. Sau de Erdogan? Sau de amândoi, Doamne fereşte! Ruşii şi turcii întotdeauna s-au bătut la noi. Să se fi încuscrit ei peste o istorie de iatagane şi flinte?
Intrând în cameră, la ora 11.00 punct, disciplinat cu sila după o oră de înot şi una de stat la înnegrit ţurloaiele, femeia care schimbă prosoapele mă întreabă cu timiditate dacă nu-s cumva cineva pe care l-a văzut la televizor. Nu-s. Dar semănaţi foarte mult! Toţi semănăm, zic. Lumea e mică şi taţii noştri au mai trecut dintr-o curte în alta.
Aseară un domn din Iaşi, care pescuia guvizi, aşezat între doi stabilopozi, m-a întrebat de ce ţin cu regii. Nu ţin cu regii, i-am răspuns, dar îmi plac că nu se bâţâie. Omul a cerut din ochi, abandonat în ceaţa unei declaraţii fără coadă, o lămurire. I-am povestit cum stătea Carol I în jilţ la biserică. Aproape că nu clipea. Ţi-l poţi imagina, şi am pronunţat numele unui preşedinte pe care nu-l numesc aici spre a nu mâzgăli coala, fără să se bâţâie, să se scarpine, să bage deştul în ceva, nu neapărat în nas? Aşa-i că-i greu? Regii nu se scarpină în nas, au o solemnitate care se transmite dinastic. Noi, românii, ne scărpinăm mult prea des în nas şi nu doar şi din acest motiv ne-ar prinde bine un pic de solemnitate. O casă regală nu se bagă în mocirla politică, dar e acolo, sus, ca un reper. E importantă şi când tace. Democraţia noastră pare neconstituţională azi şi e atât de gălăgioasă că nimeni nu se alege cu nimic din ea. Monarhia constituţională, frântă nu doar de ruşi, ci şi de alţii care ne-au abandonat în mâna lor, putea fi lesne reînnădită. Azi se petrece însă ceva aproape straniu. Moartea Reginei Ana, care n-a fost niciodată pe tron, doar în exil, pare a împreuna două Românii, fiindcă doi preşedinţi au prezentat omagii la Peleş, cu aceleaşi gesturi, aproape simetrice. E prima oară când corpul diplomatic străin vine să aducă o plecăciune regalităţii româneşti. Şeful SRI aduce flori la catafalc. Şeful Executivului, şefii serviciilor celor multe. Se petrece ceva neştiut.
La Marea Neagră trec patrule aeriene, două, trei elicoptere în formaţie, două, trei avioane de luptă care nu seamănă cu ale noastre, în general prăbuşite. Mă gândesc, ajuns la umbra camerei, dacă nu – ca şi alte dăţi – marile puteri ale lumii, lăsându-ne să credem că facem ce vrem, lucrează abil asupra subconştientului naţional. Brătianu l-a adus pe Carol I, constatând falimentul în care ajunsese Unirea sub Cuza. Fireşte că a făcut-o cu ajutorul şi poate girat de marile puteri. Nu cumva lumea care se uită azi spre noi, cea care are, fireşte, nişte interese pe aici, constatând că boierii politici autohtoni au făcut varză ceea ce credeam a fi Revoluţie, iar această mare ţară de la Dunăre şi Pontul Euxin e pe cale de a eşua în tot şi toate, se gândesc să ne reaşeze în salonul cu porţelanuri al Europei şi al lumii?
În 26 de ani am ruinat tot, ruinându-ne mai ales pe noi. Aici e nevoie de un partener de dialog. Cândva exista acel partener, în vremurile în care România clădea căi ferate şi nu fura şinele, iar cu leul, la Paris, cumpărai cum ai cumpăra cu aur. Acel partener trebuie reclădit. Cum? De ce s-o fi înghesuit corpul diplomatic la Peleş? De ce au decretat simultan doliu naţional Româniile de dincolo şi de dincoace de Prut? Serviciile secrete nu prea lăcrimează, că nu e în stilul lor. Azi toţi şefii lor plâng de parcă ar fi serviciile britanice, la moartea Reginei care nici n-a apucat să fie pe tron. Gânduri răzleţe de om fugit la soare, pe o plajă care se vede perfect, mai ales din cer.