Lucian AVRAMESCU

Păi România, îmi zic eu, nu poate să se îngrijească metodic şi creştineşte de România – câtă a mai rămas – de acasă. Cum să izbutească ea să omogenizeze atâtea risipiri şi singurătăţi rătăcite în patru zări? Văzând răzbelul creat de o zicere a fostului premier Năstase, m-am mirat că există cineva care să vorbească ”în numele” diasporei europene şi să emită replici. Cine e persoana nu ştiu şi pe ce criterii e aleasă, de asemenea n-am habar. Dar există şi bine ar fi să existe – fiindcă în ţară s-a creat o superstiţie – o forţă a diasporei româneşti, comparabilă cu a celei ungureşti pentru a nu ne arunca prea sus, la cea evreiască, unică în comunicare inteligentă şi forţă în toată lumea.

Se zice că diaspora românească l-a ales pe Iohannis. Eu ştiu că sasul de la Sibiu a avut în ţară un plus de un milion de voturi, parcă, faţă de ”deja alesul”. Dar religia diasporei s-a făptuit şi funcţionează în terminologia de pe Dâmboviţa politică. Diaspora a decis, diaspora a dres. Ce bine ar fi ca românii risipiţi pe tot gogoloiul albastru să fie atât de strâns interesaţi de ce-i acasă, la fosta lor casă pe care mult prea mulţi au abandonat-o şi chiar uitat-o.
Românii, zice preşedintele european al românilor plecaţi să-şi afle un rost afară, nu au fost ajutaţi să afle că pot vota altcum. Cum să-i ajuţi de la Bucureşti, când ermeticele noastre cancelarii nu-s în stare să comunice peste deal o hotărâre şi un ucaz? Dacii o făceau prin focuri pe dealuri. Să-i mai ajute şi pe cei din Spania sau Tanganyika? Greu de făptuit şi de crezut.
Cum e diaspora română, nu cea din legende? E, adesea, tristă. Cunosc o fată dintr-un sat prahovean vecin, plecată de 11 ani de acasă în Italia, convocată la un trai mai bun de o mătuşă. Avea 19 ani. Acum are 30 neîmpliniţi. N-a votat niciodată. Comunitatea românească din sudul peninsulei, cea pe care o cunoaşte, e compusă din mătuşă-sa şi alte două familii de la noi. Se văd uneori şi mai schimbă o vorbă. Femeile se ocupă de bătrâni italieni. Mătuşă-sa a înmormântat şase rânduri de octogenari şi nonagenari, plângându-i pe toţi, mai tare decât rudele, fiindcă moartea lor însemna şi moartea slujbei. Niciodată n-au fost la vot. E departe şi nu prea contează pentru ei cine-i ales la Bucureşti. Totuna!
O altă categorie de diaspora, pe care o cunosc, e cea care a plecat după mineriade şi după porcăriile petrecute după '89. Cei cu speranţele frânte. Cunosc astfel un arhitect care mă sună uneori. Trăieşte în SUA unde a fugit, convins că va fi arestat, cum arestează Erdogan acum inamicii politici, fiindcă fusese în Piaţa Universităţii. A plecat din motive de Iliescu, din motive de FSN. E, ca şi alţii pe care-i ştiu, un fel de refugiat politic. El a mers mereu la vot şi a votat fără excepţie anti-FSN, anti-PSD, anti tot ce miroase a legătură cu trecutul bolşevic al ţării. Aceştia, da, n-aveau cum să-l voteze pe Ponta. Ei, poate, au creat cozile la ambasade, ei au protestat chemându-i şi pe alţii, cei care – din păcate mult prea mulţi – nu prea ştiu ce şi cum e prin ţară. Câţi astfel de refugiaţi avem? Nu ştiu.