Lucian AVRAMESCU

Nimic nu hrăneşte mai îmbelşugat sărăcia şi degringolada unei naţii decât prezentarea periodică, pe eşafodul public al televiziunilor, a câte unui încătuşat. La mulţimea de escroci care trăiesc din meseria suptului politic, un fel de sex oral la un uger încă plin de seve, procurorii au de unde alege. Mă întreb însă dacă alegerile sunt mereu corecte şi dacă nu cumva poza cu cătuşe ocoleşte voit hahalera unor prestigii găunoase şi mereu prospere. Un prestigios este domnul Traian Băsescu despre care n-aş mai fi scris, odată decăzut din sceptre şi adulaţiuni, pe un principiu pe care l-am respectat mereu la cei care nu mai sunt la putere, dar acum personajul însuşi, detestat de mine de când am avut ghinionul să-l aflu, mă îmbrânceşte să-l iau în cătare şi mi se vâră sub peniţă. La câte au fost turnate pe masa procurorilor, la câte nemăsurate dovezi există în legătură cu individul rămas să joace zilnic tontoroiul în faţa unei naţii ameţite, putea fi încătuşat de sute de ori. Aş! Procurorii doamnei Kovesi, altfel bărbată în toate gesturile, se pleoştesc la pronunţarea numelui sacrosant, poliţiştii îşi găsesc din plastilină cătuşele, iar birocraţia tribunalelor pierde dosarele. O hipnoză colectivă, în lumea anchetatorilor, viteji în arestarea unei babe care negustoreşte fraudulos pătrunjel, se instalează în minţile ascuţite, bărbăţia se înmoaie în nădragii atribuţiunilor, bivolul care sparge uşi cu mascaţii alături se prezintă la uşă ca o puţă bleagă la intrarea unei peşteri prin care s-a mai umblat.

Patriotismul! Asta e, mi-a spus amicul meu, dascălul. Băsescu a vorbit şi aseară despre patriotism. Și l-am crezut. Tu, care nu crezi nimic şi pe nimeni?! Nu eu, l-am crezut NOI, naţiunea, mi-a răspuns oţărât-ironic unicul meu confident, înţelept ca o poamă uitată în măr de 70 de ierni. Omul ăsta cât a domnit, şi domneşte din vremea lui Ceauşescu, are câteva principii cu care defilează prin faţa galeriei de căscăunzi. Sunt puţine, dar ferme. Imaginea lui, pe care şi-o propagă cu înverşunarea unui şmenar de cartier, e a unui om născut să conducă ţări, popoare, cârduri de gâşte. Răsărit dintr-o dinastie neaoş-patriotică – nu se ştie mare brânză despre ea, dar ce contează! – el e sortit să conducă, să aibă, să apere. Ce? Țara, fireşte, deghizată în buzunarul personal, poşeta amantei, averea neamurilor. Impresia contează, iar el ştie s-o deseneze. Prestigiul cu care se arată, vrednic luptător pentru cauzele zilei, e dublat de transmiterea mesajului că-i are pe toţi în buzunar. A fost de faţă, sub plapumă, la o penetrare extraconjugală a unei amante de un şef de servicii, ştie când a luat ce-a luat un ministru, are dosare despre toţi, că doar de asta s-a ocupat cât a fost la Cotroceni, are scrisorici pierdute de toţi Tipăteştii dâmboviţeni. Și atunci ai explicaţia de ce se înmoaie ăştia şi-şi îngălbenesc izmenele numai ce-i pronunţi numele. Mai bine şi-ar pune cătuşe singuri decât să-i pună lui Băsescu.

Dascălul a turuit mai multe. Pe unele le cred, pe altele, nu. Rămân la convingerile mele privind încătuşările. Nu-mi par reţeta cea mai faimoasă cu care să ne legitimăm în univers. Dar parcă niţel lanţ i-aş petrece şi eu unuia peste încheieturi. Nu spun cui, persoană importantă, becher! Patriot. S-a anunţat diseară iar, în televizor, să ne vorbească despre ce ar trebui făcut pentru ca Românica să prospere. Un prieten care are prăvălie, închide, chiar dacă are muşterii la uşă, doar să-i soarbă vorbele nederanjat.