Lucian AVRAMESCU

I-am sorbit cuvintele lui Marian Munteanu, rostite cu o oratorie însufleţită, din Balconul Pieţei Universităţii. Eram nelipsit în piaţă. Liderul studenţilor nu căpătase figura de cauciuc cu care s-a prezentat ieri în micul ecran drept candidat la Primăria Capitalei, sub adeziunea liberală. Vorbele, chiar dacă aveau legătură unele cu altele, indicând priceperi de comunicare, erau văduvite de sângele emoţiei, cel ce iriga atunci rostirea şi o înaripa. O bătrâneţe prematură a luat în stăpânire făptura sufletească şi intelectuală a vechiului student revoluţionar, mi-am zis oftând. Înţeleg că propunerea liberală, votată în interior în unanimitate, a fost întâmpinată cu ghioaga de alţii, nu puţini. Fireşte că Ion Iliescu nu poate saluta alegerea, nici Petre Roman, premier atunci şi nici cel ce iscălea pentru venirea trenurilor, un anume Băsescu. Dar ceilalţi?

Am la rându-mi o nedumerire. Aproape că nu mă interesează ce afaceri a făcut, în cele două decenii de dispariţie, Marian Munteanu. Dacă nu l-a arestat nimeni, chiar dacă, să zicem, făcea negustorie cu explozivi, înseamnă că era un comersant legal. Nedumerirea mea vine de la raportul cu Călăul, încuscrirea sa politică, cea mai năucitoare ştire pe care am primit-o în acei ani, cu Virgil Măgureanu. Au curs tone de scrieri despre evenimentele mineriadelor. Eu însumi, care eram şi corespondent al unui ziar străin, mergând să culeg opinii de la mineri, la prima lor descindere în Bucureşti, nu pot uita mănunchiul de bâte care au plecat în urmărirea mea şi salturile pe care le-am făcut peste garduri şi prin nişte grădini care, apropiate fiind de zona în care locuiam, mi-au fost salvatoare. Între mineri, s-a scris despre asta enorm, se găseau, pitiţi în pufoaice, subordonaţii lui Virgil Măgureanu, cei care le-ar fi arătat ortacilor sedii de partide istorice, bune de devastat, redacţii opozante FSN-ului câştigător în toate sufragiile, adrese de cârtitori la adresa noului regim care aduna sub el, cloşcă, puii dictaturii. Aceiaşi oameni, cu galoane sub căptuşeală, au fost de faţă la martiriul liderului Pieţei Universităţii, dacă nu au dat şi ei cumva cu bocancul. Bocancul i-a fost pus şi pe beragată şi n-a lipsit mult să i se taie capul, aşa cum extremiştii unguri au tăiau capul unui miliţian, jucând apoi fotbal cu el. Credeam orice, mai puţin că după aceste evenimente Marian Munteanu îşi va face partid cu Călăul. Călău a fost numit nu doar Iliescu în acei ani, ci şi Măgureanu. Cum şi în ce împrejurări s-a petrecut această întovărăşire între două caractere, între două misiuni, între doi opozanţi care se detestau? Nu cumva era aceeaşi misiune, s-au întrebat destui?

Marian Munteanu, uzat de ani şi nu numai de ani fiindcă este încă un om tânăr, e preferatul liberalilor. Care liberali, fiindcă în omleta asta din ouă de struţ cu ouă de broască ţestoasă, încă nu se leagă părţile, iar deasupra se văd, mult prea insultător, cocoloaşele oamenilor lui Traian Băsescu. Cei care au încă drept la ură din partea poporului alegător, aşa cum drept la ură au mulţi din puii politici ai lui Iliescu.

Neavând şi neacceptând nicio explicaţie pentru această întovărăşire dintre Victimă şi Călău, mult prea rapidă, mult prea natural executată, pentru a nu crea silă, nu-l pot vota, ca bucureştean, pe Marian Munteanu. N-o pot vota nici pe Gabriela Firea Pandele, cam din aceleaşi motive. Aş fi votat, cândva, ziarista. Poate. Politicianul Firea, niciodată, nu pentru că n-am votat de felul meu pesedişti, ci pentru că seamănă leit, în dubla ipostază, cu Marian Munteanu, cu deosebirea că primul nu face copii – iată un argument colosal pentru social-democrată – iar ei îi ies fără mari sforţări, spre bucuria neamului. Cu cine voi vota? Nu ştiu şi sunt mari şanse să nu aflu până la vot, mai ales că pe margine se încălzeşte Băsescu, iar dacă va candida cea mai perfidă lighioană politică a României, fireşte că voi alerga să votez şi o căpiţă de coceni, numai pentru a nu-l mai zări iar şi iar pe scufundătorul ultimei iluzii că şnapanii nu pot accede în marile funcţii de care depinde soarta poporului român.