Tiberiu AVRAM

Îl admir pe Marian Munteanu până la idolatrizare. După mulţi ani, l-am revăzut anul trecut, într-o serie de emisiuni la Realitatea TV. Printre altele, a vorbit şi despre mineriade. Despre cum a fost bătut de mineri, de a stat patru zile în comă şi două luni în spital, despre cum era să fie decapitat, la propriu, despre cum a fost arestat pentru că gândea altfel decât Ion Iliescu şi despre multe şi multe alte suferinţe crâncene. Suferinţe care pot marca pe viaţă pe orice om. Îl pot înrăi. Îl pot radicaliza. Dar nu pe Marian Munteanu. Nu ura pe nimeni. Nici pe minerii care l-au bătut şi cu care s-a întâlnit la chiar câteva luni după acele evenimente. Nici pe foştii comunişti, care au pus mâna pe ţară în timp ce tinerii împuşcaţi pe baricade în `89 îşi dădeau ultima suflare. Nu. Marian Munteanu îi iertase, creştineşte, pe toţi.

L-am revăzut anul trecut pe Marian Munteanu vorbind despre această ţară minunată şi despre încrederea pe care o are el în români. În puterea acestei naţii, în valorile ei şi în forţa pe care o pot genera înaintaşii care sunt scoşi, încet, încet, din cărţile de istorie şi română. Și m-a întristat că un asemenea om stă deoparte.

L-am revăzut marţi seara pe Marian Munteanu. De data asta, în calitate de candidat al PNL la Primăria Capitalei. De ce candidat? I s-a propus. Și nu putea refuza. Cu ce drept ar mai fi vorbit apoi despre ce trebuie sau nu trebuie făcut, dacă ar fi refuzat ocazia care i s-a dat: să facă. Nu doar pentru Bucureşti, ci şi pentru întreaga ţară. Prin exemplul său.

„Să fie clar, România este o ţară creştin-ortodoxă”, spunea Marian Munteanu. Hopa, e ultrareligios! Nici vorbă. Marian Munteanu a povestit că are prieteni foarte buni din alte religii. Și că poţi convieţui, colabora şi chiar fi prieten foarte bun şi cu oameni care au o altă religie decât a ta. E vorba de respect. Pentru oameni şi pentru valori.

Atacurile la adresa lui Marian Munteanu au început deja. I se reproşează faptul că e prea român. Nu e nici o glumă. Asta e acuza. E prea patriot, ţine prea mult la această ţară, la valorile ei, la bogăţiile ei, la tradiţiile ei şi, mai grav, este ultrareligios. Iar toate aceste calităţi îl fac antioccidental, antiamerican.

De peste două decenii, Marian Munteanu merge, an de an, în SUA. Invitat de prieteni politicieni, oameni de valoare, dar din altă cultură, de altă religie. Admiră modul lor de viaţă, de organizare, de gândire. Dar le spune, fără reţineri, în ceea ce crede el, în valorile pe care le respectă. Probabil sunt, în frunte cu Marian Munteanu, nişte idioţi, dacă se întâlnesc de peste 20 de ani fără a avea aceeaşi credinţă, fără a avea aceleaşi valori. Chestiile alea, democraţia, respectul, dorinţa de a învăţa din orice şi de la oricine, sunt mărunţişuri, care nu se pun în discuţiile despre relaţiile interumane.

Lui Marian Munteanu i se reproşează că este antioccidental, tocmai pentru că este prea român. A fi creştin-ortodox, cinstit, corect, a-ţi iubi ţara, valorile ei, bogăţiile ei, a gândi pentru binele acestui popor, pentru viitorul copiilor noştri, sunt, în opinia unora, calităţi incompatibile cu prooccidentalismul. În opinia multora dintre cei care convieţuiesc alături de noi, nu poţi fi prooccidental dacă nu eşti umil. Degeaba îi respecţi pe occidentali, degeaba eşti prieten cu ei, degeaba încerci să iei ce e bun de la ei… Degeaba. Dacă nu eşti umil, eşti doar patriot român. Și asta, în zilele noastre, este o vină.