Șlapii politici ai doamnei Johannis

În zilele din urmă mi-am îngăduit să opresc pixul, atras îndeobşte de candori poeticeşti, asupra unei priorităţi naţionale lugubre – ascultarea individului sufletesc din mine şi din tine, interceptarea unui dialog casnic şi beneficiul cetăţenesc de a fi mereu în acord cu tehnica de ultimă oră care îngăduie pătrunderea serviciilor sub plapuma unde se giugiulesc, cu sau fără acte, doi şi unde se screme în baie un cap de familie. Ironizam ”viteza” de moldovean (cele trei viteze ale bancului ştiut sunt – ”înşet, înşetişor şi pi loc”) a preşedintelui ardelean, aterizat, după o săptămână de voiajări la locurile sfinte, direct în băltoaca unei şedinţe unde a lămurit marea durere naţională – ne găseam în situaţia de a rămâne neascultaţi, adică nespionaţi. Treceau câteva ore de eclipsă totală a ascultărilor, ceea ce era de neadmis, aşa că am mai încropit un comitet sau o comisie care să coordoneze provizoriu înregistrarea sforăitului public. Ironizam reacţia ”rapidă” a preşedintelui. Am fost înţeles pe dos şi mi se pun în cârcă simpatii pentru şlapii doamnei Johannis, care s-a găsit de un an nevastă de preşedinte de ţară şi încă nu-i vine să se adecveze. Ei bine, nu am nicio frământare legată de încălţările de vară ale doamnei şi nu i-am acordat niciodată favorul unei fraze. Se poate îmbrăca aşa cum vrea şi se poate dezveli până unde îi îngăduie soţul şi împrejurarea. Sigur, nu poţi umbla în popoul gol la o înmormântare, dar n-a fost, înţeleg, cazul. Ce mă interesează e de ce atâta năduşeală pe regimul ascultărilor. Nu ascultărilor păsurilor poporului, ci ascultărilor pur şi simplu. Nimeni nu are voie să tragă un pârţ în intimidate fără ca înregistrarea lui să nu poată fi extrasă de pe o bandă şi dintr-o arhivă de sunete bine conservată. Asta mă frământă şi văd că, în pofida lentorii sale care rimează perfect doar cu cea a adormitului Mihalache, îl interesează şi pe preşedinte. Scriam eu că alesul ar fi trebuit să urle că poporul nu e ascultat destul în suferinţele şi gemetele lui. Și în umilinţele la care-l supun burjuii politicii şi administraţiei. Aş! Trebuie reglementat regimul microfoanelor cu şi fără şnur. Dacă asta este prioritatea cu care s-a întors din Israel domnul Johannis, apoi mai bine rămânea acolo. Se putea schimnici în pustia unde am găsit, întreg, scheletul învelit cu piele al călugărului Ion din Piatra Neamţ care figurează ca obiectiv de vizitare în excursiile popeşti organizate ieftin de Biserica Ortodoxă Română, prin negustorosul ei patriarh.

Nu mă interesează şlapii doamnei Johannis decât în măsura în care ar atinge interesul meu cetăţenesc. Deocamdată văd că nişte inadecvări de puştoaică târzie scurtează voturile consortului şi prejudiciază un reziduu de încredere. Nu-i cer călugărie, cu toate că muierilor le prinde bine câte o postire la ruj, din când în când, ci găsirea unei preocupări de nevastă a Cotrocenilor. Să se ocupe, ca alea din America, de bolnavii de cancer sau de ajutorarea orfanilor din Biafra. Ea găseşte orfani destui şi la noi. Deschizând un astfel de capitol de preocupări s-ar şterge şi impresia că umblă cu genunchii goi şi-n biserică. În ce mă priveşte, mă uit cu plăcere la femeile mai dezbrăcate decât la cele petrecute până sub nas cu broboadă, dar profesoara de engleză de mai sus nu mi-a atras, în acest sens, interesul.

Dar să mă întorc la ascultări. Cam multe, domnilor politicieni, cam prea mare cheltuire de energii naţionale ca să ne aflăm noi pe noi, la fel de săraci, ba mai săraci ca acum şi ca anul trecut şi ca de când suntem, parafrazându-l pe Creangă. S-a dus dracului economia cu totul, miile de fabricii şi combinate s-au dus pe Apa Sâmbetei, vapoarele au fost date şi ele ca fier vechi. Nicio înregistrare a vigilentelor servicii din această zonă sensibilă, atât de sensibilă încât nu răzbate un pâs înregistrat de la prădalnicele tocmeli. Să fi fost – dau doar un exemplu – atât de silenţios Băsescu în necuratele lui tocmeli?

Papucii madamei? În acest context sunt la capitolul nimic.