Lucian AVRAMESCU

Tânărul deputat Rizea, de profesie vorbitor politic la televizor, a fost prins, cică, de procurori cu o şpăguţă de 300.000 euro, flecuşteţ jenant pentru prestigiul şpăgii la români. Tânăr, zic, eufemistic, fiindcă toţi cei din generaţia Ponta au ajuns cam copţi şi cam îmbătrâniţi în rele. Și aici mă refer la întreaga noastră politică liberal-social-democrată, pişcată de o juneţe care nu se mai isprăveşte. Mă rog, ei rămân, până una, alta, speranţa împrospătării aerului băşinos din politica dâmboviţeană (folosesc neobrăzatul adjectiv, care nu cadrează cu casele jurnalistice şi literare mari, încurajat doar de amănuntul că a devenit nume propriu şi a botezat chiar preşedinţi de ţară).

Dar să mă întorc la păţaniile bietului domn Rizea care a reuşit să mişte azi sensibilităţile votante din Parlament şi nu numai. Ce s-a petrecut? Era cât pe ce să fie umflat cu duba când flerul său politic suit la tribună a reuşit să mişte, să îmbuneze şi să întoarcă naţiunea de la o greşeală ireparabilă. Iată talent, iată virtute, iată vorba potrivită şi subiectul care a dezlegat lacrima! Cum să lăsaţi, a strigat, cu capul său de dovleac mic, Rizea, un copil fără tată!? Cui îi va spune tată fiul meu? Cui, dacă voi vă daţi accepţiunea de a fi încătuşat? Și, la mustaţă, la gramajul a două voturi, a scăpat de umilinţa ca fiul său să-şi vadă părintele în cătuşe şi să rămână orfan.

Da, patria e familia cea mare, precum familia e… sughiţ de plâns, ropote de aplauze, bine combate stimabilul, că noi de la pasopt… Ce nu pot să reuşesc, chiar de mă pici cu ceară, e să leg vorbele de ieri ale parlamentarului cu cele de azi. Ieri zicea că n-are copil şi el, dimpreună cu consoarta, într-un moment de elan sufletesc, au decis să înfieze anul ăsta unul. Bravos, frumos, emoţionant, cioclopedic. Suntem, zicea el, în pragul înfierii unui copil, iar operaţiunile adopţiunii urmau a se face în acest an. Cum se vor mai face? Adică bandiţii de procurori vor să-l umfle, să omoare un tătic în faşă, tăind o aşa nobilă pornire? Urât, de trei ori urât.

Familia, familiile reunite au votat. Rizea poate cumpăra biberoane, Rizea poate face ceea ce natura nu i-a îngăduit. Puţin a lipsit ca azi să nu strige îndurerat că şpaga de 300.000 euro era tocmai spre a cumpăra lapte praf copilului, spre a-l creşte sănătos şi educat în spiritul dreptelor principii.

Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare… sughiţ de plâns, ropote de aplauze, că noi de la pasopt…

Da, netrebnicii de procurori, în cârdăşie cu vreo doi liberali, erau cât pe ce să asasineze un avânt legitim şi să frângă de şale naţiunea, în punctele ei cele mai sensibile – natalitatea, viitorul, progresul.