Se spune că banii n-aduc fericirea, dar o întreţin. În lumea noastră fără ei nu se poate, nici măcar acolo unde guvernează iubirea de aproapele. Ca să facă ceea ce îi este menit să facă, adică să ajute, să fie sprijin pentru cei nevoiaşi, Biserica are şi ea nevoie de bani. Controversata relaţie bani-biserică s-a construit cu consecvenţă din totdeauna şi cu mult sârg în ultimii ani. E drept că nici blândeţea, nici vorba bună, nici măcar dăruirea de sine nu ţin de foame, nu clădesc şcoli şi case, nu salvează suflete, dar se vede treabă, nu sunt nici primite la schimb pentru maşini luxoase şi alte averi care se strâng pe pământ. Oricum am da-o, Biserica are într-adevăr nevoie de bani. Diferenţa o face scopul. Are nevoie de bani ca să-şi împlinească menirea filantropică sau are nevoie de bani ca să toarne betoane. Să spunem că trebuie făcute amândouă, dar cu cumpătare, cu smerenie. La Suceava se construieşte de un sfert de secol Catedrala, deocamdată, cea mai mare din ţară. Până acum, această construcţie a înghiţit milioane de euro şi mai e de lucru. Sursele de finanţare sunt multiple, de interes însă sunt banii publici. De-a lungul vremii, Primăria Suceava a pompat cu regularitate bani pentru ridicarea falnicei construcţii, depăşind 1 milion şi jumătate de euro alocaţi din bugetul local. Anul trecut, municipalitatea a făcut chiar un efort suplimentar ca să finalizeze. Nici bine n-a venit noul an, că solicitările către bugetul local au început să apară. DOUĂZECI DE MILIOANE DE EURO – atât au cerut unităţile de cult din municipiul Suceava, din care 15 milioane doar Catedrala. Are nevoie de 15 milioane de euro ca să construiască o parcare subterană şi s-a gândit că bugetul sucevenilor e o sursă potrivită. Ei bine, ghinion, căci legea nu permite asta. Primarul Ion Lungu a menţionat că anul acesta se alocă aproximativ 1 milion de euro pentru toate cele 40 de unităţi de cult care au solicitat fonduri. Iar Catedrala are oricum un loc privilegiat pe listă. Va primi în jur de 110.000 de euro pentru pictură. Un calcul simplu, grosier, arată că aceşti bani acoperă pictura pentru 550 de metri pătraţi. La un preţ de piaţă de 200 de euro pe metru pătrat şi o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, Catedrala are nevoie pentru pictura integrală de 3 milioane de euro. Cu alte cuvinte, cu banii consideraţi necesari unei parcări subterane ar putea picta cinci catedrale. Şi pentru că întotdeauna comparaţiile sunt relevante, să mai spunem că pe lângă cei 20 de milioane de euro solicitate de unităţile de cult, şcolile sunt nişte fete de la ţară. Toate şcolile din Suceava au cerut anul acesta 12,5 milioane de euro din bugetul local şi au primit 1 milion şi jumătate. Mai mult decât bisericile, cum este şi normal. Dar prost nu e cel care cere. De data asta nici cel care dă, pentru că nu dă, aşa cum s-ar fi vrut.