Lucian AVRAMESCU

Împrospătarea clasei politice, plină şi aşa de ”însemnaţi”, a fost luată cu asalt de fonfi şi bâlbâiţi. Rar mi-a fost dat să ascult, cum am păţit zilele trecute, în direct, la televizor, un mai mare nefericit al vorbei decât actualul primar general interimar al Capitalei. Nu ştiu cum îl cheamă şi nu vreau să aflu. Habar n-am cum a ajuns acolo şi cine l-a pus. Nu ştiu ce merite are, însă cel al vorbirii articulate îi lipseşte cu desăvârşire, înlocuit fiind de o introducere caraghioasă de îîî-uri lungi nu între cuvinte, ci între silabe, ceea ce pare o performanţă. Omul are nevoie, pentru a-şi extrage din câlţii memoriei cuvântul următor, de cârja unui îîî până dă în streche ascultătorul, iar el află în sfârşit cum vrea să iasă la mal cu fraza. ”A-îîî- trag-îîî-a-îîî-tenţia-îîî-ce-îîî-lor-îîî-din- pri-îîî-mărie-îîî-să-îîî-des---îîî…zăpezească” . Uf!  Omul e tânăr, cam de vârsta ăluia de se tot însoară politic la Giurgiu, pare aproximativ normal fizic, adică nici oblu cu totul ca unul de-a fost acolo primar general hoţ şi adulat, nici schiop de-o ureche ca altul din Oltenia, dar are o gravă şi de nevindecat belea a comunicării. Cum dracu i-o fi spus  iubitei, dacă o fi având una, ”Te iubesc!”? Domnul respectiv, aruncat în interimat cam cum arunci o găină moartă în tomberon, pare nu prost, ci imbecil. Pare zic, fiindcă altfel o fi genial. Dar nu se potriveşte pe mâna capului său mănuşa politică. Într-o clasă de nevolnici, el pare – scos la tablă – nevolnicul cel dintâi. În politică e nevoie şi de vorbire, comunicare, chiar oratorie. De o minimă putere de a spune ce ai în cap. Un profesor mare ne atrăgea atenţia că gândim cu cuvinte. În cap gândurile se compun din aluatul cuvintelor şi aşa ies la suprafaţa comunicării. Pe regula respectivă el excludea scuza ”ştiu, dom profesor, dar nu-mi găsesc cuvântul!”. Nu ştii!

Sunt unii bandiţi politici care vorbesc strălucit, de parcă cei doi părinţi care i-au făcut, în timpul actului procreator ar fi ţinut discursuri particulare fiecare ca pentru o mulţime de ascultători. Domnul acesta care se recomandă primar general şi a ieşit, cred că prima oară în viaţa lui, să susţină un fel de conferinţă în direct, de sarcini şi ordine în materie de zăpadă în Bucureşti, s-a făcut de râsul lumii ori a stârnit plânsul. Să fie el ”noua clasă politică”? Dacă e gospodar şi nu fură e bine. Dar ce se face când va fi nevoit să spună ”bună ziua!”? Și ce ne facem noi, alegătorii, dacă îl preferăm pe acest aparent poate nevolnic, în realitate un chinuit şi un nefericit al exprimării, dacă, fonf şi bâlbâit fiind, mai e sau devine pe deasupra şi hoţ? Noutăţile politice cu care ne ameninţă partidele stârnesc, deocamdată, doar îngrijorări. Asta nu înseamnă că le-aş duce dorul foştilor buni sau excelenţi vorbitori. Sunt sătul de ei, dar parcă aş vrea ceva care să nu-mi producă năduşeală, sforţându-mă să-l urmăresc opintindu-se să încheie o propoziţie.

P. S. Dacă se simt geniali şi bâlbâiţi, să procedeze ca anticul Demostene, exersând vorbirea cu pietre în gură pe malul mării. Poate iese ceva. Nu un mare orator, ca-n antichitatea elenă, dar măcar o loază care să poată îngăima ceva.