Petru IOSIPESCU

Ştim că presa din România umblă cu budigăii în vine, că îşi dă chiloţii jos prin parcările cu tirişti şi tiriste din aşa-zisă lume mondenă, dar nu mi-am imaginat că aventurile lui Borcea cu diferite dudui se pot transforma în motiv de frământare naţională. Când primele zvonuri despre însămânţările executate de Borcea în permisie au început să adie în presa tabloidizată, am crezut că totul va rămâne în ţarcul mondenului şi că jurnalele de ştiri autopretinse respectabile îşi vor vedea de informaţiile mai puţin despuiate. Dar, spre deziluzia mea, m-am înşelat. La început a fost un zâmbet. Şi telespectatorului i-a plăcut. Mai vede omul o rotunjime de Pelinel, o furie de madam Borcea în varianta oficială, o bârfuliţă reîncălzită. Mă rog, e firesc, nu toată lumea stă cu “Critica raţiunii pure” în mâini. Apoi, căţeii din televiziuni s-au apucat şi ei să tragă de nădragii acestei poveşti, iar ca să fie penibilul rostogolit la rang de artă, escapadele lui Borcea, soldate cu urmaşi, au devenit teme de analiză. S-au dat telefoane în direct, s-au pus întrebări tâmpite, s-au mobilizat psihologii de cartier, totul pentru ca el, telespectatorul, să simtă aerul din miezul acestei probleme. Behăitului metafizic al lui nea Jiji i s-a opus sudalmei soţiei rănite-n orgoliul de divă imbatabilă, iar măştile de analist serios au prins a se topi în atmosfera încinsă a dezbaterilor: o fi fost mădularul lui Borcea direct implicat, o fi fost însămânţare artificială, o fi o aventură, o fi dragoste cu năbădăi?

Actualitatea şi problemele acestei naţii au pălit odată cu publicitatea despre acest individ despre care, până acum, ştiam că a făcut afaceri necurate în fotbal şi pentru aceasta a ajuns după gratii. Dar de acolo şi până a deveni o “personalitate” de interes naţional cred că este o cale inimaginabil de lungă şi, mai ales, de neînţeles.

El s-a remarcat – dacă acesta este un motiv de publicitate – prin faptul că şi-a schimbat amantele şi soţiile precum un geambaş caii, iar pe deasupra a lăsat în urmă mai mulţi copii care, judecând la rece lucrurile, sunt, în prezent, fără tată. Deci Borcea este un individ atipic pentru că nu se potriveşte cu majoritatea populaţiei care ori este săracă, ori se mulţumeşte cu puţinul de care beneficiază, ori, foarte puţini, se mai bucură de ceea ce le oferă viaţă. El este milionar, este peste condiţia materială a celor mai mulţi dintre noi şi, pe deasupra, ne sfidează pur şi simplu. De aceea, spun, nu merită nici măcar un semn tipografic, un sunet pe radio sau vreo imagine tv care să-i proslăvească “personalitatea”; pentru că el nu este o personalitate, ci este un individ aparte, un avorton al societăţii care, în nici un caz, nu trebuie să ne fie prezentat ca o… vedetă de interes naţional!