Lucian AVRAMESCU

Stânele sunt apărate de măciuca ciobanului şi de câinii lui cei vrednici. Câinii i-au fost tăiaţi din lista de dotări. Ciobanul rămâne – aşa a dictat legea – cu măciuca în mână să se apere cum poate de lupi, de râşi, de urşi. Unii numesc măciuca mai moale – bâtă. Ciobanii, chemaţi la Bucureşti de urletul câinilor lor, au dat cu bâta nu în baltă, ci unde trebuie, adică în gardul Parlamentului. Bâta  s-a dovedit vârtoasă fiindcă Parlamentul s-a arătat frisonat în zonele lui sensibile. Cea mai sensibilă s-a dovedit prietena mea Cristiana Anghel, care a ieşit în faţă curajoasă, bătându-se şi cu ciobanii – unuia i-a zis că-i prost fiindcă nu pricepea că ea e de partea lui – şi cu colegii din interior care nu pricep că afară e o revoluţie de măciuci.

Ce i-a revoltat, cu îndreptăţire, pe oieri? Cea mai cretină prevedere trecută într-o lege de acum 9 ani şi aplicată sporadic – că n-au voie să aibă la stână decât un câine, la câmpie, doi, la deal şi trei, dacă ţii turma la munte. Dacă vine un urs şi pleacă, aşa cum se întâmplă adesea, cu oaia între brânci, iar ciobanul strigă, cu câinele împreună, striviţi de frică amândoi, la uriaşa lighioană, totul e vânare de vânt. Și lupii dacă vin, vin şi se alimentează ca de la stână. Măciuca ciobanului, faimoasă în atâtea, se înmoaie în faţa sălbăticiei pe care a stăpânit-o cu câinele, prietenul omului. Câinele e interzis la stână sau limitat numeric fiindcă aşa a cerut un vânător ungur din Transilvania. Ar mânca, a zis el şi lege se făcu, iepurii şi turturelele şi puii de jder şi lebedele de pe Omul. Iepurii nu pot fi mâncaţi fiindcă fug. În afară de asta nu prea mai sunt, nici la munte, nici la deal, nici în câmpie. Persecutarea ciobanului, lăsat fără câini, doar cu măciuca în mână, oricât de mare ar fi ea,  în faţa ursului şi lupului şi râsului, e o porcărie. O porcărie omenească, nu o porcărie mistreaţă. Cum să laşi doar trei câini la o stână cu o mie de oi, întreba un cioban? Mă, striga un altul către parlamentari, nu votaţi şi o lege că n-am voie să-mi mângâi nevasta ( mă rog, el a zis altfel!) decât de două ori pe lună?

Mioriţa a înviat în faţa Parlamentului. Vânătorul ungurean a bătut în cuie o lege prin care îi răstigneşte pe ciobani, nu doar pe unul care avea oi mai multe, mândre şi cornute, ci pe toţi. A înviat şi romanul sadovenian, în sensul că, îndemnat de Vitoria Lipan, urmaşul  a lovit cu baltagul şi a lovit atât de tare în porţile Parlamentului, că s-au clătinat. Ciobanul a ieşit o singură dată în stradă, mă rog, în uliţa Constituţiei, şi s-a terminat cum a cerut el. A ridicat măciuca deasupra celor cinci sute şi ceva de parlamentari, bărbaţi şi femei, şi toţi s-au făcut mici, dându-le dreptate. Ieşiţi o dată şi pentru scriitori, o dată pentru actori, apoi, de câteva ori, pentru muncitorii din fabricile care nu mai sunt şi, la urmă de tot, ieşiţi pentru noi toţi. Fiindcă noi nu putem da cu măciuca în gardurile puterii, iar dacă dăm, dăm degeaba.