Alina MIHĂESCU

Ştiaţi că printre lăcuste există unele specii care se autodevorează? Insensibile la durere, ele îşi mănâncă picioarele din faţă, apoi partea posterioară a corpului. Acest lucru nu-l fac din lipsă de hrană. E uimitor şi totuşi s-ar putea să vă încerce un sentiment de deja-vu. Cel mai mare duşman al românului este el însuşi. Avem aşa o aplecare spre autodistrugere, că e aproape împotriva instinctului natural de conservare, de supravieţuire. Înclinaţia spre suicid este pur şi simplu contra naturii. Dar ce nu face comerciantul român pentru bani, mai ales că nu are conştiinţa entităţii ca societate în ansamblul ei? Adică este capabil să-şi mănânce piciorul pentru că nu-l doare şi nu-l consideră parte din el. Concret, în luna cadourilor, când, nu-i aşa, ne simţim cu toţii un pic mai buni, peste 12 tone de carne degradată şi depozitată necorespunzător au fost confiscate din mai multe hipermarketuri, abatoare şi pieţe din ţară, într-o singură zi, de poliţiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Este vorba de magazine înţesate de cumpărători, cărora le merge foarte bine în România, ai căror clienţi fideli suntem cu toţii vrem, nu vrem. Aşa înţeleg aceşti comercianţi să-şi răsplătească partenerii - otrăvindu-i. În urma controalelor efectuate au fost constatate nu mai puţin de 123 de infracţiuni, printre care evaziune fiscală şi contrafacere. În cele mai multe cazuri carnea era degradată şi depozitată aiurea, în spaţii neautorizate sau în autoutilitare. Soluţia găsită de unii dovedeşte vădit rea-intenţia: în cazul unui abator unde carnea era expirată şi refuzată de comercianţi, era amestecată cu o mică cantitate de carne proaspătă şi scoasă din nou la vânzare. 12 tone de carne stricată scoase pe piaţă la această dată arată premeditarea. Comercianţii ştiu bine ce vânzări ar putea avea în luna decembrie şi pot estima cantităţile cu care ar trebui să se aprovizioneze. Nu toţi, dar mulţi dintre ei nu iau în calcul decât propriul profit, termenii ecuaţiei lor fiind doar financiari şi niciodată umani. Curios este faptul că angajaţii lor, adesea prost plătiţi, nevoiţi să lucreze multe ore peste cele 40 pe săptămână, nu au nici ei curajul de-a spune ce se întâmplă. Până la urmă, ordinele de contrafacere se execută chiar cu mâna lor, iar ei ştiu foarte bine cum se procedează. De frica pierderii locului de muncă şi umiliţi cu consecvenţă nu-şi mai găsesc demnitatea de-a spune lucrurilor pe nume. Poate doar în şoaptă, celor apropiaţi, şi atunci ca pe un mare secret. Noi, românii, ne minunăm adesea de câtă lipsă de caracter au nemţii sau finlandezii că se pârăsc între ei, că au aruncat gunoiul unde nu trebuie sau că vecinul a circulat cu o viteză prea mare. Spre deosebire de ei, noi suntem calzi, prietenoşi, ne vizităm, ne invităm reciproc la grătare expirate şi tolerăm imperfecţiunile, căci ni se poate întâmpla tuturor. Şi până la urmă, trecem noi peste indigestie sau intoxicaţia alimentară cum am făcut-o şi până acum, că doar nu ne-om pune rău cu ditamai hipermarketurile. Noi, nişte lăcuste!