Alina MIHĂESCU

La 20 noiembrie am sărbătorit Ziua Universală a Drepturilor Copilului. Motiv de dezbatere, nicicum de sărbătoare în România. Un raport Eurostat recent publicat arată că mai mult de un sfert dintre copiii din Europa sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. Deloc surprinzător, ponderea celor aflaţi în această situaţie este cea mai mare în România – peste jumătate dintre copiii noştri trăiesc în sărăcie. Iar asta are ca efect, cel mai adesea, malnutriţie, boală, abandon şcolar, dacă nu chiar analfabetism, trafic de persoane şi infracţionalitate. Datele au fost date publicităţii de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, marţi, când deputaţii europeni au votat o rezoluţie ce îndeamnă ţările UE să stimuleze eforturile de combatere a sărăciei în rândul copiilor şi a inegalităţilor sociale. „Eficienţa” îndemnurilor, stimulilor şi recomandărilor se vede şi în statistici, iar situaţia este cu atât mai tristă cu cât Europa este una dintre zonele cu cel mai ridicat nivel de trai din lume. Conform Convenţiei ONU privind drepturile copilului, toţi copiii ar trebui să aibă garantat dreptul la educaţie, servicii de sănătate, locuinţe, timp liber şi un regim alimentar echilibrat. În Europa, aproximativ 26 de milioane de copii n-au nimic din toate acestea garantat. Imaginaţi-vă o Românie dodoloaţă, cu tot cu Republica Moldova, populată doar cu aceşti copii, mulţi şi săraci. Acest număr reprezintă 27,7% din totalul copiilor din UE şi-i găsim, de fapt, în fiecare stat. În România e cel mai riscant, pentru 51%, urmează Bulgaria cu 45,2% şi Ungaria cu 41,4%. Predictibil, la polul opus sunt Suedia, Finlanda şi Danemarca cu procente în jur de 15. Sărăcia nu este doar o chestiune de bani, iar efectele cele mai devastatoare sunt la nivel de educaţie, problemă de care suferă şi generaţia activă de astăzi, adică părinţii acestor copii. Dacă în discuţie intră o familie care nu-şi îngrijeşte copiii, societatea românească e capabilă să ajungă până la decăderea din drepturi. E capacitatea unui stat civilizat de a-i apăra pe minori de propriii lor părinţi. Când însă vorbim despre milioane de copii care trăiesc la limita sărăciei în Europa secolului XXI, totul e statistică, iar politicienii se indignează şi fac recomandări. În atare condiţii şi cu prilejul Zilei Universale a Drepturilor Copilului, ce viitor ar putea avea o naţiune care-şi condamnă copiii la sărăcie?