Alina MIHĂESCU

Preşedintele Klaus Iohannis, cel cu softul updatat, aşa cum l-au numit unii pe net după prestaţia de la învestirea guvernului Cioloş, a promulgat marţi legea care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţii precum săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare, până la consolidarea clădirilor. Corect, la obiect. Clădirile cu bulină sunt oricum un pericol, dar pentru că ne-am obişnuit deja cu ele şi nu s-a întâmplat cine ştie ce tragedie ÎNCĂ am învăţat să le ignorăm. Cu alte cuvinte a mers şi-aşa. Dar parcă hotărâsem că nu mai vrem asta, parcă muriseră, nu demult, nişte oameni taman din cauza neglijenţei şi ignorării riscurilor. Ca urmare, pasul firesc şi de bun-simţ este acesta al interzicerii activităţilor care implică aglomerări de persoane în clădiri cu risc şi neautorizate. Memoria e scurtă, iar cârcotaşii-s mulţi, aşa că s-au găsit repede unii care să se considere victime ale acestei decizii. Se concluzionează doct că autorităţile găsesc de cuviinţă mai degrabă să interzică decât să consolideze. Că dacă în anii '80, în Bucureşti, erau peste 40 de cinematografe, azi vom ajunge în ingrata situaţie cu doar două, trei cinematografe. Noi, sucevenii, ştim mai bine ca bucureştenii cât de neplăcut este să nu ai cinematograf, iar bucureştenii ştiu mai bine decât noi, sucevenii, cum e să ai cluburi precum Colectiv. Ferească-ne Dumnezeu de ambele variante, numai că doar prima e reparabilă. Paradoxal, în timp ce în ţară se închid cinematografe, la Suceava s-au deschis două noi. Sigur că pentru noi e doar o coincidenţă fericită, dar pur şi simplu am avut noroc. Când însă e pe invers, nu mai poate fi vorba de ghinion, ci de incompetenţă, iresponsabilitate, corupţie. Drept urmare, nu mai avem cum să lăsăm lucrurile în voia sorţii, doar pentru că merge şi-aşa până la reeditarea #Colectiv. Dacă ăsta e preţul pe care Bucureştiul trebuie să-l plătească pentru a funcţiona 40 de cinematografe, mai bine nu. Dacă e nevoie de câte-o Ană a lui Manole la temelia fiecăruia, dragi cinefili, vă amintesc că metoda era specifică unui ev îndepărtat. În cazul de faţă, sacrificiul a fost deja făcut, dar nu ca s-avem cinematografe, ci ca s-avem cinematografe sigure. Aşa că exact asta trebuie să se întâmple: să se interzică activităţile cu aglomerări de persoane în clădirile cu risc, până la consolidare. Asta se cheamă precauţie, nu interdicţie. E un termen mai echilibrat, aşa cum ar trebui să fim şi noi, românii care suferim adesea de suprainflamare emoţională. Propun să încercăm să facem lucrurile altfel, să ne depăşim zona de confort şi să lucrăm etapă cu etapă. Şi, dragi autorităţi, hai cu etapa „consolidarea”, ca să fie toată lumea mulţumită.