Chiar dacă lucrurile s-au petrecut corect, iar delegaţia experţilor FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene s-a întâlnit mai întâi la Palatul Victoria cu prim-ministrul Victor Ponta şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, această delegaţie a mers şi la Palatul Cotroceni, cum era firesc.
Totuşi, discuţiile dintre preşedintele României, Klaus Iohannis, şi delegaţia de experţi amintită s-a lăsat cu un comunicat al Preşedinţiei. Care preşedinţie a anunţat concluziile întrevederii, cu privire la două teme avute pe agenda întâlnirii de la Palatul Cotroceni: un nou eventual acord cu caracter preventiv, precum şi Bugetul pe anul 2016.
Conform comunicatului Preşedinţiei, oficialii FMI ar avea, cică, anumite semne de întrebare în privinţa modului în care executivul a pus în practică reformele pe care şi le-a asumat când vine vorba de Programul de asistenţă cu caracter preventiv. Un „Program ce a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă”, după cum se spune în comunicatul din direcţia Cotroceniului.
De asemenea, „oficialii FMI au pus accent şi pe faptul că e necesar să se recupereze întârzierile în materie de reforme structurale, îndeosebi când vine vorba de eficienţa întreprinderilor de stat, o atenţie deosebită fiind acordată sectoarelor energiei şi transporturilor”.
Cu privire la Bugetul pe anul viitor, în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni „s-a stabilit că este nevoie să se menţină o abordare fiscal-bugetară prudentă, pentru a preîntâmpina o serie de riscuri macroeconomice, respectiv, să se păstreze sub control, ca măsură pe termen scurt, deficitul bugetar”. Cu acestea zise, preşedintele Klaus Iohannis loveşte în Guvernul condus de Victor Ponta. Preşedintele mai este nemulţumit, cel puţin aşa reiese din comunicatul Preşedinţiei, „că premierul Ponta nu l-a informat despre discuţiile cu FMI”, despre care afirmă că nu şi-ar fi îndeplinit îndatorirea instituţională. Cum între cele două întâlniri – de la Palatul Victoria şi cea de la Palatul Cotroceni – timpul a fost extrem de scurt, practic, acuza cu neîndeplinirea îndatoririi constituţionale pică!
Această situaţie nu l-a împiedicat pe preşedintele Klaus Iohannis să-l atace pe premier, reluând ideile din comunicatul Preşedinţiei, la finalul zilei, Klaus Iohannis a mai punctat: „Referitor la Bugetul pentru anul 2016, s-a evidenţiat necesitatea ca România să nu se îndepărteze semnificativ de o abordare fiscal-bugetară prudentă pentru a preîntâmpina o serie de riscuri macroeconomice. În acest sens, pe termen scurt se impune păstrarea sub control a deficitului bugetar.”
În realitate, prim-ministrul Victor Ponta anunţase că Guvernul va face tot posibilul să continue reformele structurale, să se încadreze în ţinta de deficit bugetar impusă de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană pentru a semna un nou acord de tip preventiv, iar deosebirile de vederi dintre Guvern şi troica financiar-bancară sunt foarte apropiate.
Reconfirmând că ţara noastră şi-a achitat până la ultimul euro datoriile faţă de FMI, prim-ministrul a declarat: „România este singura sau cea mai de succes poveste a FMI”. El a mai spus că, în mare parte, autorităţile au ascultat sfaturile reprezentanţilor FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene: „În alte lucruri, de exemplu, cu reducerea CAS cu cinci puncte procentuale anul trecut, ne-au zis că nu. Am făcut-o şi e un lucru foarte bun. Reducerea TVA-ului cu 9% (la alimente, n.m. I.P.) ne-au zis să nu o facem. Am făcut-o şi a fost un lucru foarte bun. Deci până la urmă ideea e că ei sunt nişte oameni care dau o anumită analiză, iei ce ţi se pare bun, celelalte lucruri le decizi pe plan naţional.”
Chiar şi rectificarea bugetară pozitivă, anunţată pentru şedinţa extraordinară a Guvernului de vineri menţine ţara noastră în deficitul aprobat de Parlament, respectiv sub 1,86%. Eu, unul, nu văd ce-i rău ca România să fie guvernată şi cu capetele noastre. De români responsabili pentru viitorul ei.