Victor Ponta, din ce în ce mai răsfăţat de televiziuni şi de public de când împarte în dreapta şi stânga bunuri, promisiuni şi bani (nu se ştie când şi cine va deconta cheltuielile!), s-a întrecut pe sine în atacurile la adresa preşedintelui Iohannis într-o emisiune realizată de Cătălin Striblea la B1 TV. Premierul nu s-a sfiit să-l tăvălească prin balega ironiei pe Klaus Iohannis, cel care ”trafica”, conform măreţei sale campanii pierzătoare pentru Cotroceni, ”organe de copil” de credeai că neamţul mănâncă la micul dejun bebeluşi la grătar, numindu-l ba tembel, ba, mai elegant, stăpân de iobagi şi baron. N-au lipsit şiretlicurile cu clipitul din ochi cu subînţeles, unde încăpeau, presupuse, şi alte alinturi mai severe. Preşedintele începe să se învechească şi va intra, intră încet, şi-n pixul celor care l-am sprijinit, crezând în el, dar parcă Ponta ar fi ultimul care să-şi îngăduie să dea cu piatra înjurăturii. Cocoţat pe umerii celor pe care-i mituieşte cu vorba mai ales, Victoraş a devenit un as al televiziunilor dacă n-a reuşit să fie un as al volanului. Aici zburdă, face slalom cu talent, îmbârligă şi câştigă. Aşa a făcut şi Băsescu. Cine spune că Ponta e elevul lui Năstase se păcăleşte amarnic. Cine spune că a învăţat să-şi pună genunchiul în ghips de la Stănculescu, greşeşte doar parţial. Ponta este elevul silitor şi premiant al lui Traian Băsescu. Dacă Udrea îi e fiică scufundătorului de vapoare şi ce i-o mai fi, Ponta îi e cu certitudine urmaş legitim la tronul de deasupra proştilor. Glorie ţie baroane Munchausen!