Petru IOSIPESCU

Plăpânda noastră scenă politică arată ca o felie de pâine unsă cu unt căzută pe caldarâm şi apoi luată şi în picioare de unii şi alţii.

După ce au votat pensiile speciale ca nişte parlamentari prevăzători care se gândesc la ziua de mâine, aleşii noştri, simţindu-se oarecum cu musca pe căciulă, s-au gândit că şi reprezentanţii locali ar avea dreptul la aşa ceva şi ar fi bine să îi mai stimuleze din când în când. Prin urmare, au pregătit o lege pentru alte pensii speciale, bineînţeles mai mici, care urmează să fie aprobată, spre bucuria aleşilor locali lipsiţi de satisfacţia unor venituri suplimentare la bătrâneţe, după ce, un mandat sau mai multe, s-au mulţumit cu indemnizaţiile cuvenite, fără a încerca în vreun fel sau altul să îşi rotunjească veniturile. Aleşii locali stau cu ochii pe televizor şi cu urechile ciulite, aşteptând veşti de la Parlament, veşti care să-i remonteze şi să le dea un nou avânt în încercările lor de a face mult şi bine în beneficiul celor care i-au ales.

Recent, un studiu realizat de o echipă de psihologi a evidenţiat date extrem de interesante despre profilul naţional de personalitate al românilor. Practic, a scos la suprafaţă adevărul despre feţele umane pe care doar oglinda mai are parte să le surprindă, zilnic, înainte de a face retuşuri prin intermediul cosmeticalelor de tot soiul.

Dacă echipa de psihologi i-ar fi avut ca studiu de caz pe cei din politică, mai mult ca sigur că rezultatele ar fi fost şi mai spectaculoase, existând posibilitatea ca, în loc de două profiluri distincte, să descopere mai multe, ba chiar şi două într-unul singur! Iar unul dintre motive ar fi acela că, aşa cum rezultă şi din realitatea zilei de astăzi, politica modifică dar, mai ales, modelează personalitatea umană.

Astfel, dacă în campania electorală cei mai mulţi dintre candidaţi se prezintă cu o totală deschidere faţă de necazurile electoratului, pozând, totodată, în postura unor persoane extrem de agreabile, dând pe afară, cum se spune, de conştiinciozitate, având mereu pregătit şi câte un umăr – eventual ambii – pe care vreun doritor să-şi plângă neajunsurile, atunci, mai mult ca sigur, respectivii se cred un fel de lei cu cap de muscă atât de impozanţi încât, parcă, s-ar adresa mulţimii de pe… cai albi! Numai că personificarea aceasta ţine cel mult un an, până când postura de binefăcător pare că nu li se mai potriveşte multora dintre politicieni. Din ce în ce mai ocupaţi şi mai stresaţi, devin inabordabili, deschiderea faţă de problemele mulţimii fiind din ce în ce mai scăzută. Aşa că, uşor-uşor, când unii dintre leii cu cap de muscă se uită în oglindă, par că s-au transformat, cu adevărat, în… Zmei! Zburlindu-se, înroşindu-se la faţă, cu ochii aproape scoşi din orbite când nu le iese ceva din cauza faptului că alţii, tot din lumea politică, le pun piedică, transformarea este una radicală! Din păcate, în cazul unora dintre politicienii care ocupă anumite funcţii  importante, ei sunt acolo unde sunt pentru că au avut în spate o mulţime de voturi “pentru”. Mai grav este faptul că s-a ajuns ca interesul să transforme şi să modeleze personalităţi, dăunând mai ales clasei politice.