Petru IOSIPESCU

Corneliu Vadim Tudor a murit pe neaşteptate. Dispariţia lui din viaţa publică şi politică lasă loc multor speculaţii: cine va râvni la electoratul lui? E drept că Vadim Tudor nu avea foarte mulţi simpatizanţi în ultima vreme. Vârful carierei lui a fost în anul 2000, când a ajuns în finala prezidenţialelor cu Ion Iliescu. A fost încă un paradox al ciudatei vieţi politice din România post comunistă. Adversari ai lui Ion Iliescu s-au văzut nevoiţi să-l voteze pe considerentul că trebuie să câştige răul cel mai mic.

Corneliu Vadim Tudor a fost un personaj controversat. Mulţi l-au urât, a jignit multă lume, a făcut declaraţii lipsite de orice urmă de respect faţă de ceilalţi. Putem să discutăm la nesfârşit despre asta, dar nu înţeleg cum poţi tu, om obişnuit, să te bucuri de moartea cuiva. Sunt sute de mesaje în care lumea se bucură de moartea lui Vadim. Păi, măi cretinilor, elanul ăsta de ură şi răutate nu vă situează cumva fix la egalitate cu cei a căror moarte o aplaudaţi acum cu entuziasm? De fiecare dată mă uimeşte modul în care reacţionăm la evenimente de acest gen. Nu ştiu de la ce vine valul acesta de ură. Poate că este indus  de cei care ne conduc de atâta vreme şi care mizează pe felul acesta de emoţie, pentru că nu se pricep la altceva. E unul din păcatele acestei generaţii: urâm din plăcere!

Mă gândesc acum la faptul că Vadim Tudor nu a fost primit în Senat nici măcar pentru două ore, aşa cum a cerut familia. Păi, cum să fie primit când decizia Senatului a fost iniţiată de Verestoy Attila,  “Drujba lui Dumnezeu”, cum este poreclit, personalitate proeminentă a UDMR, formaţiune politică despre care defunctul nu a avut, prea des, cuvinte de laudă. Până acum, informaţia nu a fost confirmată în mod oficial, dar nici nu a fost infirmată. Oare de asta avea nevoie UDMR, tocmai în aceste zile, când decizia total nejustificată a guvernanţilor de la Budapesta de a înălţa nişte aşa numitele “garduri de protecţie” la graniţa de stat cu România riscă să determine intense reacţii negative?

Dar de ce era considerat Corneliu Vadim Tudor un pericol? A mizat totul pe cartea naţionalismului. Şi, o vreme, a câştigat. PRM, spre deosebire de alte partide cu program naţional sau naţionalist, a rezistat în timp datorită talentului liderului său. Şi-a folosit talentul de scriitor mai bine decât orice alt scriitor român. Dar nu întotdeauna în slujba binelui. Patriotismul său afişat se baza pe ideile sale şovine, pe intoleranţa şi lipsa de scrupule faţă de adversari. Dar cine nu i-au fost adversari? A atacat cu aceeaşi virulenţă şi în stânga şi în dreapta. S-ar putea spune că Vadim Tudor lua politica în glumă. Ceea ce pentru el nu era decât un joc, pentru miile de simpatizanţi era patriotism adevărat.

Ei, cum va putea pierde Traian Băsescu un asemenea electorat? Se zbătea să şi-l apropie chiar şi înainte de moartea Tribunului. Interesant este că Vadim Tudor, ca şi Traian Băsescu, de altfel, a avut o atitudine rezervată faţă de primirea refugiaţilor de către România. Însă el avea treabă doar cu ungurii şi, uneori, cu evreii. De aceea va fi greu de înlocuit. Electoratul său este oarecum calat pe aceleaşi idei ca fostul lider naţionalist. Ei, întrebarea este, cum va prinde Traian Băsescu un astfel de electorat?