Petru IOSIPESCU

Oare numeroşii parlamentari, cam 600 la număr, cum de nu realizează de ce încrederea populaţiei în Parlament a scăzut la doar 15%? Prin iunie, ca şi cum ar fi votat toate legile de care ţara are nevoie, s-au grăbit să voteze o lege a Pensiilor speciale ce li s-ar cuveni.

Pensii de mii de lei, în fond tot indemnizaţii nesimţite, fiind umflate şi înmulţite cu numărul de mandate în care au dormit şi profitat de indemnizaţiile grase, maşină la scară, cazare şi drumuri acasă decontate, başca excursii în locuri exotice. Toate pe banii contribuabilului. Mai toată presa a criticat obrăznicia şi nesimţirea parlamentarilor.

Cu toate că miercuri a fost înregistrată cea mai rece dimineaţă din această toamna, politicienii tot încinşi sunt. Dovadă în acest sens a stat unul dintre subiectele care s-au aflat pe ordinea de zi a Parlamentului, deputaţii şi senatorii reunindu-se în plen pentru a discuta şi reexamina Legea pensiilor speciale pentru parlamentari. Totul în mare secret.

Problema este că, indiferent de ceea ce s-ar întâmpla în această ţară, şi se întâmplă multe, cei care poartă eticheta de politician tot la ei se gândesc, iar atunci când e nevoie de un front comun sau de o opinie unitară pe un subiect considerat fierbinte, fie rezultatul nu este cel scontat, fie soluţiile sunt transmise pe mai multe voci. În ultimul caz, un exemplu poate fi problema refugiaţilor, una care arde, la propriu, în mai toate statele europene. În România, informaţiile care curg pe această temă, fiind dintre cele mai diverse şi controversate, cât să-i lase pe românii de rând cu ochii în ceaţă şi să înţeleagă fiecare ce poate.

România este un fel de căţeluş pe care Comisia Europeană îl pune să latre, să facă tumbe, să execute ore de pază, să se gudure, să întindă lăbuţa. Da, Comisia Europeană este noul Dumnezeu al României, organismul care gândeşte în locul nostru, ia decizii în locul nostru, ne îndrumă, ne învaţă si ne dă povaţă. Icoanele cu sfinţi atârnate în biserici sunt deşuete; ar trebui să le înlocuim cu imagini în care apar eminenţele cenuşii din Comisia Europeană, un sobor de comisari cu priviri pline de dojană revărsate peste enoriaşi. Vrei, nu vrei, bea, Românio, fato, agheasmă: ia 4.646 de refugiaţi şi spală-te pe cap cu ei. România, fată ascultătoare, cu năframa trasă pe frunte, nu crâcneşte, ci spune “Să trăiţi, am înţeles!” Or fi citit comisarii ăia europeni pe undeva ce popor ospitalier sunt românii şi s-au gândit că e păcat să se risipească în negura egoismului aşa bunătate de valenţă naturală. E adevărat, facem parte dintr-o mare familie europeană (nu contează că suntem un fel tomberon către care sunt dirijate produse îndoielnice), dar atunci când am semnat actele de cununie nu cred că ne-am pus iscălitura pe vreo hârţoagă prin care ne-am vândut şi demnitatea. Totuşi, am devenit nişte executanţi penibili şi semănăm din ce în ce mai mult cu o colonie. Asta e dacă am fost fraieri şi nu am deschis ochii la timp.

Dacă s-ar vorbi pe o singură voce în Parlament, situaţia ar fi cu totul alta! Numai că orgoliile nu-i vor lasă niciodată pe politicieni să gândească lucid. Contaminaţi mereu cu ideea de competiţie în speranţa de a pune mâna pe putere, cu orice chip, niciodată aceştia nu vor accepta să facă front comun. Duplicitari, vor face tot ceea ce şi-au propus pentru că, nu-i aşa, scopul scuză mijloacele!