Petru IOSIPESCU

Niciodată nu s-a făcut atâta caz de odihna politicienilor. Nu a mai existat un an în care să plece toţi conducătorii în concediu. Tonul a fost dat de Klaus Iohannis. A plecat de Paşti în concediu în străinătate. Acum şi-a luat alt concediu şi s-a dus la mare. Nu spun nimic, preşedintele are nevoie şi el de o vacanţă, dar nu de concediu după concediu. Este o stare de normalitate asta? Ţara merge şi cu preşedintele plecat în concedii fără sfârşit?

Este fără precedent lipsa lui Iohannis de la Serbările Mării. Nici un preşedinte nu a mai făcut aşa ceva. Mai ales că este Comandantul Suprem al Forţelor Armate…  Mă rog, dacă aşa a crezut domnia sa de cuviinţă, dar nu este bine. Se aude, domnule preşedinte Klaus Iohannis?

Începem o săptămână în care vor avea loc discuţii între partidele parlamentare pe marginea noului Cod Fiscal, care a fost votat o dată în Parlament cu o cvasiunanimitate, evident dezbătut în ambele camere ale acestuia. Iohannis n-a scos o vorbă nici în timpul dezbaterilor, dar nici după ce Codul Fiscal fusese votat. A aşteptat la cotitură ultima zi în care avea voie să-l promulge ori să-l retrimită înapoi (scuzaţi pleonasmul), pentru alte dezbateri. Nu a precizat articolele sau alineatele pe care le-ar vrea modificate, preşedintele mulţumindu-se să afirme că trebuie revăzut în întregul lui şi că ar pune în pericol macrostabilitatea economică a României în următorii ani. Nu e bine, domnule preşedinte, vorba cuiva.

Klaus Iohannis, pe lângă leafa pe care şi-a promulgat-o pe şest, scorneşte tot felul de pretenţii pentru creşterea nivelului de locuire în vila de lux modernizată, cândva, şi de înaintaşul său – Traian Băsescu, despre care, fie vorba între noi, nu am o părere prea bună. Şi spun gurile rele că pretenţiile noului preşedinte pentru exercitarea întocmai a prerogativelor sale ar valora, deja, miliarde de euroi! Păi, se poate dom’ preşedinte? Sunt peste un milion de români care lucrează pentru salariul minim pe economie, adică circa 1.050 de lei. Sunt foarte mulţi trataţi cu aroganţă şi dispreţ când îşi cer drepturile legitime. Şi mai sunt toţi ceilalţi, foarte mulţi, cărora li se oferă dispreţul atât de caracteristic celor care-şi “adjudecă” tot felul de favoruri, şi case, şi averi, profitând de faptul că au pâinea şi cuţitul în mâini. E bine, domnule preşedinte? Demnitarii nu ştiu să-i  respecte pe cei care-şi dau viaţa pentru patrie, care se sacrifică pentru semenii lor, medici, salvatori, pompieri, şi nici măcar pe dascălii de la care au învăţat buchea cărţii pe care, acum, au transformat-o în buchea aroganţei! Ei, ce ziceţi, dom’ preşedinte, e bine, nu?

Eu spun că s-a scăpat căruţa la vale. Aroganţa şi favorurile de tot felul cu care sunt aureolaţi demnitarii arată dispreţul faţă de cei mulţi. Ceea ce înseamnă că înainte de tot felul de privilegii şi de dispreţul cel de toate zilele, aleşii noştri trebuie să ne arate ceva… respect, măcar cât negru’ sub unghie! Am dreptate, dom’ preşedinte?