Lucian AVRAMESCU

Congresul american – e prima ştire pe care o citesc în această dimineaţă – l-a somat pe Barack Obama să se mişte mai iute cu înarmarea Ucrainei. SUA a trimis, înţeleg,  în ultima lună, nişte mizilicuri de arme în Ucraina de 70 de milioane de dolari. Trebuie ceva mai mult, mai iute, mai greu, musai letal. Congresmenii, democraţi sau republicani, şi-au dat mâna, votând la fel. Ieşi la interval, Obama, bagă şi tu o atomică acolo, ceva consistent, că mănâncă Putin Ucraina! – strigă, cu votul lor adunat în deştele ridicate spre tavan, congresmenii. Putin, dacă va mânca lumea ca pe un sandwich, o ia şi el de la margine. A mâncat Crimeea şi nişte raioane ucrainene pe care le-a refăcut republici sovietice, va mânca, dacă e cum zice NATO,  Republica Moldova şi, când va ajunge – curând zic alarmaţi occidentalii -  la noi, încercând să ne ronţăie, cum au mai făcut-o, începe răzbelul. Al Treilea Mondial, îl numesc unii, fără reţinere. Până va ajunge în America, războiul mondial se plictiseşte. Sătui de atâta muşcat din  sandwich, ruşii se împacă, aşa cum au mai făcut-o, cu americanii, chiar dacă, până aseară parlamentarii ruşi au ieşit şi ei cu o încuviinţare către Putin – poate băga armata în Ucraina.  Se vor bate cele două mari blocuri? Posibil. Mai mult în altă parte decât la ei acasă. În timpul ăsta noi am fost deja mistuiţi în burdihanul războiului mondial ”de apărare”. Vom ieşi, din intestinul gros al confruntării, în forma lipicioasă pe care o ia orice produs supus digestiei animalelor mari.

În războaiele noastre, ni s-a ordonat să trecem Carpaţii spre a ne aduce acasă fraţii transilvăneni, căsăpiţi de unguri şi imperii vestice. Am trecut cu ”arme şi flori”, întâmpinaţi de ardeleni la ”trecători” şi am ajuns cam departe, suind opinca pe Parlamentul de la Budapesta. Mareşalul Antonescu, aliat cu nazismul lui Hitler, ne-a ordonat să trecem Prutul şi să ne luăm Basarabia îndărăt. Și opincarii noştri au albit câmpurile ruseşti cu oasele lor, uitând să se oprească la Nistru. Antonescu, găsit criminal de război, a fost executat. Necazul e că după aia şi poporul român a fost găsit vinovat şi executat, sub privirile îngăduitoare şi plictisite ale Occidentului, vreo 50 de ani. Au tot executat ruşii la noi. Ne-au executat plăţi de război de nu se mai terminau cu toate că armata română, devenită aliată cu ruşii şi americanii împotriva lui Hitler, a stat tot în primele rânduri, până aproape de Berlin, unde am fost retraşi, câţi mai eram, spre a nu fi consideraţi şi noi învingători. Scârboasă e, uneori, istoria.

Nu-mi place Putin. Are, aşa cum am mai povestit, o privire pe care, ca gazetar, am întâlnit-o în Biroul Oval de la Kremlin şi am simţit că-mi îngheaţă sângele în instalaţii. Un ambasador al lui zicea mai ieri că scufundă nu ştiu ce vapoare dacă se enervează, iar ţarul, întors din morţi după zece zile în care nu l-a mai văzut nimeni, a dat primul lui ordin - alarmare militară de grad înalt. Anglia trimite la Constanţa un mare portavion, de ultim tip, distrugător de tot ce i se opune-n univers, se lăuda la Bucureşti ministrul de Război al Reginei. Pe la Curtici curg lungi trenuri cu tancuri şi transportoare blindate. Congresmenii americani se răstesc la Obama că se mişcă prea greoi în Ucraina şi nu trimite mai repede armament letal. În Polonia şi România se înghesuie arme şi comandamente. Externele ruseşti ne anunţă că suntem deja obiectiv duşman de război pentru Rusia, prin pericolul Deveselului nostru devenit avanpost american, ca atare vom fi rachetaţi cu prioritate. Duma îi dă voie lui Putin să trimită armată regulată în Ucraina, s-o ia cu totul, inclusiv cu teritoriile româneşti aflate pe acolo.

Am făcut armata la termen redus, după facultate, şi eram chiar bun la trageri şi la gândire tactică ofiţerească. Nu mă tem de război pentru mine. Dar parcă iar ne ordonă cineva să trecem Prutul şi parcă nu l-aş trece, nu pentru că n-am avea de recuperat de pe acolo nişte pământuri, unele chiar capturate de surata Ucraina, dar îl trec degeaba şi e posibil să revin de acolo fără picioare sau mort de tot. Nu-i pagubă că mor eu, dar mă uit la copiii şcolii de peste drum cum aleargă în recreaţie şi tare n-aş vrea să le strice cineva, rus sau american, joaca. Ca atare, mă rog Dumnezeului posibil din cer, căci la ruşi şi americani mă rog degeaba, să nu dea cineva, prieten sau duşman, cu bomba în joaca ţâncilor noştri.