Lucian AVRAMESCU

Americanca Victoria Nuland, în compania preşedintelui Iohannis, mi s-a părut minionă, de dimensiunea  unui chiştoc, înaltă până la betelia neamţului. Și totuşi, femeiuşca asta de peste Ocean m-a fascinat. Rar am văzut nişte ochi mai frumoşi, înmuiaţi în călimara cu candori, de ai zice că te mângâie şi te plac, după care să aprindă iute în ei lama unui cuţit, cu care-ţi taie tot ce ai tu mai bărbătesc în tine. Scurt, precis, metalic. Am văzut-o astfel la întâlnirea cu Ponta unde – poate mi s-a părut mie – după ce şi-a aşezat la masa dialogului ustensilele blajin diplomatice, din care fac parte şi ochii, fireşte, s-a preschimbat brusc, după numai o căutătură. Sunt cu ochii pe voi! - titrează o publicaţie şi spunerea, reluată de toată lumea, sună militar. Să fi zis cuconiţa asta aşa ceva? Nu-mi prea vine să cred. Au tradus ai noştri, capabili de toate bâlbele din univers, aiurea? Se prea poate. Ce e limpede e că diplomata de peste Ocean îşi trimite cu trei zile înainte de a sosi la Bucureşti buzduganul imperial, timp destul pentru ca ai noştri să se scape de mai multe ori în nădragi. Pe Dâmboviţa începe instantaneu o agitaţie de balamuc. Se ciocnesc unul de altul, se dă cu aspiratorul prin casele de oaspeţi, şoferii îşi îndreaptă cravata, poliţiştii îşi potrivesc centura, miniştrii caută prin hârtii să nu le lipsească vreun răspuns, mahării politici exersează în oglindă mimica unui dialog. Victoria Nuland e numele de cod al unui tsunami. Puse cap la cap toate astea pot însemna ”Sunt cu ochii pe voi!”. Dacă la Cotroceni, cu un Iohannis impunător de nu se mai termina, mâna catifelată a americancei a părut curentată de un frison feminin, în rest, la masă cu toate mărimile şi micimile noastre sau, mai corect zis, la taifas cu toate mărimile noastre mici, Victoria Nuland a dominat, a dat lecţii, a pretins, a indicat, a strivit. Privirea şugubeaţă a lui Zgonea, coleg de armată cu Mihai Viteazul, s-a pleoştit ca o lăptucă neudată, iar toate exerciţiile de  ţinut în fire maioneza reprezentării statale s-au tăiat. Când ţi se taie maioneza e, ca să mă exprim academic, nasol.

Când eram student, nu ştiu prin ce accident, au sosit într-un orăşel în care mă găseam şi eu la ora aia cinci studenţi americani, cu o dubiţă rablagită închiriată din Spania. Făceau înconjurul Europei. Ne-am cunoscut, eu şi amicii cu care eram, într-o cârciumă unde americanii încercau să mănânce ceva, iar noi pilisem binişor. Erau trei fete şi doi băieţi, blonzi, destinşi, prietenoşi. Cum de scăpaseră ei în lagărul comunist şi ce voiau să vadă, n-am priceput. I-am ajutat să se înţeleagă cu ospătarii şi la urmă ne-am lipit mesele. Una din fete era frumoasă rău, iar ochii ei, constat acum, clipeau în culorile ochilor madamei Nuland. Acum, fiindcă pe vremea aia nu bănuiam că va exista o madam Nuland, iar americanii erau doar în viziunea aviatică a bunicului meu care-i tot auzea noaptea venind prin cer. Auzi, zicea el, auzi, Lenuţo? Lenuţa era bunica mea de mamă, Elena. Ce? Avioanele! Mă trezeam şi eu, că dormeam în aceeaşi cameră, să facem un singur foc iarna. Nu auzeam nici un avion, nici american, nici neamerican. Bătrânul adormea din nou, cufundându-şi într-un somn agitat tristeţea că americanii n-au venit încă. Americanca frumoasă de la masa mea (şi celelalte două arătau bine, dar asta îmi făcuse din start cadou, doar mie, aşa mi s-a părut, o privire care mă terminase), mi-a dat de înţeles că se pot petrece multe lucruri minunate între noi, iar avântatul de mine am crezut că în noaptea ce urma voi fi stăpânul Americii. Aş! Iluziile mele s-au destrămat la despărţirea care a venit ca un duş rece, la trei noaptea, când ne-a dat afară şeful cârciumii care, oricum, încălcase riscant legea orară. Nu m-am ales nici măcar cu o pupătură de amiciţie studenţească. Mă rog, nu detaliez. Oricum, fermecătoarea americancă a cochetat cu mine cât m-a întrebuinţat ca ghid, ca majordom, ca vasal sufletesc. Nu ştiu de ce, fulgerat de farmecul ochilor doamnei Americance din politica de azi, se trezesc în mine amintiri. Vechi, duioase, buimace ca somnul bunicului care visa americani sosind să-l salveze de ruşii care-i luaseră tot, inclusiv iluzia libertăţii.

Doamna Victoria Nuland face, de două zile, cam tot ce vrea cu politicienii noştri. Dacă i-ar convoca în metrou, pe toţi şefii de partide, să stea în izmene cu mâneca scurtă, cum văd că se poartă de la o vreme, după un model american, sunt convins că de la Ponta la Dan Diaconescu, i-am vedea pe toţi aliniaţi în chiloţi. Dacă, în vagoanele subterane ale Capitalei, miniona i-ar pune să stea şi niţel în cap, ar executa rotirea cu repeziciune.