Lucian AVRAMESCU

Suntem, aud tot mai des, două lumi. Două lumi în conflict, două civilizaţii care se muşcă, două religii care-şi promovează, fiecare, cu îndârjire şi ură, Dumnezeul său. Lumea iudeo-creştină, din care fac şi eu parte, şi cealaltă, lumea islamică, patronată de profetul Mahomed. Deasupra ambelor lumi, într-un cer impenetrabil, stă acelaşi Dumnezeu, chiar dacă se cheamă diferit. El, dacă există şi trag nădejde să existe, în calitatea mea de creştin ortodox, n-are fraţi gemeni cu care să-şi dispute averea cerească. De ce ne-o disputăm, până la crimă, noi, muritorii, sfârtecându-ne câinos?

Războaiele religioase durează de când lumea. Oroarea teroristă e însă o marcă a zilelor noastre. Măcelul comis într-o redacţie pariziană de doi fanatici religioşi care ciuruiau şi sfârtecau trupuri strigând că-l răzbună pe Alah, adică pe Dumnezeu, e cea mai nouă filă însângerată. Mâine, anunţă confraţii de fanatism ai celor doi asasini, va fi şi mai abitir. A fost, strigă ei, fluturând nişte săbii şi kalaşnikoave deasupra capetelor înmănuşate, începutul. Nu e începutul. Începutul a fost la New York, la Madrid, la Moscova, la Ierusalim, la… În metrouri, pe stadioane, în gări. Începutul, şi vorbesc doar de acest terorism hidos, se pierde în negura recentă a secolului XX. Omul  cu exploziv la brâu, omul-bombă, sinucigaş fericit care se autodetonează aruncând împreună cu el în aer cât mai mulţi „inamici” (inamici pot fi prichindeii unei grădiniţe), slăvind numele lui Alah, e arma sinistră a lumii în care trăim. El poate fi în tren lângă tine, zâmbindu-ţi. El poate urca în avion împreună cu copiii tăi care se întorc de la studii acasă. El poate respira aerul pe care-l respiri şi tu, de la o palmă distanţă. Cum să te aperi de el, cum să-l identifici, cum să-l convingi că nu e bine să facă ce face?

Războaiele sunt, în clipa de faţă, în lumea toată. E falsă ideea că nu ne aflăm în război. Suntem, planeta toată, cu focare mai vizibile, ici, colo, dar în totalitatea ei, în război. Ura stă la toate mesele lumii. Ura, uneori, conduce. Suntem două lumi? Nu, suntem o singură lume în care mercurul vrajbei urcă de la o zi la alta. Caricaturile? Un pretext pentru ură, pentru răzbunare, pentru crimă. Am prieteni în toată lumea. Unii creştini, alţii evrei sau musulmani, de obicei poeţi, jurnalişti, dar şi oameni fără îndeletniciri spectaculoase. Despre mulţi habar n-am şi nici nu mă chinuie curiozitatea să aflu cărei religii aparţin. Am intrat în toate lăcaşurile de cult ale lumii, pe unde am umblat, acolo unde mi s-a permis să intru. M-am rugat în gând pentru părinţii mei morţi, aceluiaşi Dumnezeu din cerul comun care ne acoperă. Toţi prietenii mei sunt oameni normali. Nu umblă cu cuţite în dinţi şi nu se autodetonează. Cine-s cei care urăsc? Ce şcoli fac? Cine-i instruieşte? Cei doi cu pistoale mitralieră din Paris acţionau aproape degajat, cu mişcări precise şi relaxate. Au omorât metodic, ca-n filmele americane comerciale, cele proaste, copiate unul după celălalt. Au ucis, au privit degajat în jur, au urcat în maşină, unde-i aştepta un taximetrist al morţii. Au fertilizat aerul cu un strigăt religios, pentru a nu rămâne confuzii. Înţeleg că-s aproape prinşi. Oricum nu erau din categoria femeilor kamikaze care se autodetonau la Moscova sau Tel Aviv. Nu păreau dispuşi să meargă în dreapta lui Alah, ci să plece, să se ascundă, să ucidă din nou. Cineva le-a plătit gras „fanatismul”, care mi-a părut prima oară nefanatic. Fanaticii nu-s calculaţi şi metodici. Asasinii colegilor mei din Paris au lucrat într-o desăvârşită chirurgie a morţii.

Ce-i de făcut? Francezii au o numeroasă populaţie musulmană. E, înţeleg, un taifun de ură care creşte împotriva lor. Vor muri nevinovaţi şi din partea cealaltă? În Italia, un român, etnic ţigan, dar nu asta-i important, a violat şi ucis o femeie. Alţi români au fost hăituiţi, batjocoriţi şi unii ucişi în stradă. Decont tragic al morţii. Evenimentul sângeros de la Paris, scrie un francez, e pe cale de a declanşa un nou război mondial. Războiul mondial e declanşat de mai multă vreme, amice. Să facem, dacă mai putem face, efortul de a obţine pacea.