Alina MIHĂESCU

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură se numeşte instituţia care se ocupă de subvenţiile pe care fermierii români le primesc de la Uniunea Europeană pentru activităţile lor agricole - fie culturi şi păşuni, fie creşterea animalelor. Interesul lor ar trebui să fie ca sprijinul financiar care ajunge în buzunarul fermierilor noştri să fie cât mai consistent. O mână de ajutor în agricultură este cu atât mai necesară atunci când se ivesc situaţii critice precum momentul în care Rusia, ca răspuns la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană pentru atitudinea faţă de Ucraina, a impus embargo ţărilor membre UE care exportau, de pildă, fructe. În atare circumstanţe s-au aflat Polonia şi Ungaria, ţări ai căror producători au şi primit compensare pentru piederile suferite. E drept, aceştia au fost fermierii afectaţi direct de măsurile Rusiei, dar bulgărele de zăpadă se rostogoleşte şi face victime colaterale. Aşa se face că producătorii români de fructe au fost şi ei afectaţi. Indirect, dar drastic. Politica agricolă comună dusă de Bruxelles s-a îngrijit de exportatorii care s-au trezit brusc că nu mai au cum să-şi valorifice marfa. După ce au primit sprijin european, aceştia şi-au permis să vândă fructele pe alte pieţe, precum România, dar la preţuri mult mai mici. Astfel, le-au stricat considerabil negoţul producătorilor români care vindeau în mod obişnuit pe piaţa internă. Dacă anul trecut producătorii de mere de la Fălticeni au vândut mărul industrial, pentru suc, la preţuri între 40 şi 60 de bani pe kilogram, anul acesta au fost forţaţi să scadă preţul între 18 şi 28 de bani. Oficialii europeni au înţeles asta şi au pus la punct două programe de compensare a producătorilor afectaţi colateral. Ei bine, aici intră în scenă APIA şi scopul său prin care îşi justifică existenţa ca instituţie. Desigur, e datoria producătorului să cunoască legisaţia şi să aplice pentru diverse forme de ajutor oferite de UE. E adevărat că prima condiţie ca să primeşti ajutor este să-l ceri, şi totuşi, n-ar fi fost un capăt de lume dacă APIA Suceava ar fi trimis nişte informări către producători, tocmai în ideea de a beneficia cât mai mulţi de banii europeni puşi la dispoziţie. Dar nu, APIA i-a lăsat să se descurce pe principiul copilului care nu plânge, nu-i este foame. Nimic nu scuză lipsa de reacţie şi întârzierea cu care producătorii autohtoni se trezesc, dar tocmai asta arată câtă nevoie de îndrumare de la specialişti au. Adică de APIA. Staţiunea Pomicolă Fălticeni este faimoasă. Greu de crezut, dar nici măcar acest mare producător nu a reuşit să-şi valorifice întreaga cantitate de mere culeasă. Directorul Staţiunii a aflat la un moment dat că UE oferă sprijin financiar şi fermierilor afectaţi indirect şi a solicitat în scris informaţii suplimentare la APIA. Logic. E instituţia care ar trebui să îndrume agricultorul european de la Suceava în chestiuni de politică agricolă comună. Ştim că obligaţia să se informeze este a producătorului, dar şi obligaţia APIA este să fie la zi cu programele europene. Ori în cazul de faţă, directorului de la Staţiunea Pomicolă Fălticeni i s-a răspuns, nu în scris, ci prin telefon, şi foarte târziu. Ca urmare, producătorul n-a reuşit să valorifice decât o foarte mică parte a producţiei. Răspunzător direct pentru gestionarea situaţiei este fără doar şi poate managerul Staţiunii, dar Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură ne-a dovedit şi ea ceva - că lucrează ori cu indiferenţă, ori cu incompetenţă. Pentru că eficienţa unei astfel de instituţii se măsoară şi în bunăstarea producătorilor agricoli locali. Iar aceştia au cam ieşit în pierdere. Unde mai pui problemele crescătorilor de animale şi scandalul subvenţiilor de la APIA Suceava, dosarele penale şi zarva care a pus stăpânire pe instituţie.