Sandrinio NEAGU

În febra alegerilor prezidenţiale pentru turul doi, care vor stabili culoarea României pentru cel puţin doi ani, cel mai disputat subiect este cel al diasporei.

Au dreptul să voteze sucevenii care sunt plecaţi la muncă în străinătate? Ştiu ei ce se întâmplă în ţară sau o cunosc doar din fotografii?

Punând pe tapet această anatemă, oamenii politici nu fac altceva decât să arunce în derizoriu un segment important, poate cel mai important, al unei ţări aflate în pragul colapsului.

Cele două sau trei milioane de oameni care se află acum în străinătate, iar sucevenii îşi aduc aportul cu prisosinţă la acest contingent, reprezintă principala industrie a ţării. Fără ei am fi o ţară africană, din care doar Ebola mai lipseşte.

Să-ţi baţi joc de oamenii care ţin în viaţă o economie muribundă nu faci altceva decât să te sabotezi singur.

Ieri, o suceveancă aflată în Germania, în apropierea graniţei cu Austria, mi-a semnalat că la Consulatul României din Salzburg la telefon nu se poate vorbi decât în limba germană şi, cu indulgenţă, în engleză. Pentru că mi s-a părut de domeniul absurdului incredibil, am sunat, la rândul meu, la reprezentanţa diplomatică a României de la Salzburg, confirmându-mi-se că nu e glumă, ci realitatea neagră a zilelor noastre.

Păi cum s-o numi asta? Bătaie de joc e puţin spus, pentru că, să spunem astăzi, un român aflat în excursie întâmpină o problemă şi are nevoie de sprijin consular şi nu ştie nici limba germană şi nici limba engleză. Ce-i rămâne de făcut? Să se spânzure, eventual.

De ce ne tratăm conaţionalii în acest fel chiar nu-mi dau seama. Sunt ei atât de vinovaţi că au uitat parţial limba română cât şi-au rupt ciolanele pe şantierele din Italia, Spania sau Anglia? Au şi ei partea lor de vină, dar statul român i-a ajutat în vreun fel să nu-şi piardă identitatea naţională, să-i  ţină uniţi şi să fie mândri când se întorc la ei acasă? Din păcate, nu doar că nu a făcut nimic, dar îi şi umileşte cu fiecare ocazie şi îi pune în situaţii stânjenitoare şi faţă de localnicii cu care trebuie să conlucreze pentru câţiva euroi, mulţi dintre ei trimişi acasă pentru a ridica nivelul de trai de la Cajvana, Marginea sau Dumbrăveni.

Cred că doar un blestem ne putea hărăzi cu asemenea inconştienţi, un blestem care se tot leagă la fiecare ciclu electoral, ca o ciumă fără sfârşit.