Lucian AVRAMESCU

Un apologet entuziast al prestației „istorice” a domnului Băsescu deplânge, curajos și înmuiat de o lacrimă interioară, episodul ultim din viața politică a președintelui. Este vorba de prea fățișa asociere a persoanei prezidențiale cu candidatul Elena Udrea. Domnul Emil Hurezeanu, căci el este apologetul, se vede înfrânt de inexplicabila scoborâre a idolului său din cerul istoric în care-l suiseră făptuirile mărețe pentru țară, într-o idilă de braserie. Domnul președinte, glăsuiește ziaristul televizistic, își ipotechează viitorul. Înțeleg că mersul de mână cu doamna Udrea la o bere l-a scandalizat și derutat totodată pe cel care dăltuise deja numele lui Traian Băsescu în marmura dăinuirii neamului.  

 Să se fi stricat la cap domnul Băsescu acum, la bătrânețe, cu toate că la el, în absența podoabei capilare, n-are ce-l da de gol prin albire asupra vârstei? Să-l fi dat jos din șeaua monumentului ecvestru pe care l-a zidit cu migală un foșnet de jupă minusculă? Eu, spre deosebire de talentatul meu confrate clujean, n-am de unde-l scoborî pe Traian Băsescu. Micimea sa istorică  îl face inapt pentru orice rostogolire. Așa l-am perceput din vremea în care era, acum un sfert de veac, adjunct de ministru la Transporturi, perioadă în care se scufundau unul după celălalt vapoarele României, așa îl văd și azi. Nu mi-a clătinat nimic convingerea inițială, rămasă în țărâna ei durabilă. Ascensiunea celui care avea să ajungă de două ori președintele țării mele, aplaudată energic de talentul jurnalistic al lui Hurezeanu, în mine n-a făcut decât să accentueze nedumeriri și încruntări neputincioase. Azi semnalez, tot degeaba, firește, că ipotecarea a două decenii de istorie națională – așa aud că se plănuiește – domnului Ponta și unui partid-stat va fi la fel de dramatică, dacă nu de-a dreptul tragică.

 Ieșirea din cartea de istorie a lui Traian Băsescu, deplânsă de ziarist și intrarea lui, cu Mița de mână, în braseria personajelor lui Caragiale, nu e un transfer locativ spectaculos, ci reluarea bătătorită a unui exercițiu de compromitere zilnică. Încăpățânarea de a crede că o poate face pe aleasa sa președinte al României nu mai ține de logică sau de bun-simț, ci de patologie. Dacă nimeni n-a îndrăznit să-l caute la busolă pe Traian Băsescu până azi, de frică să nu-i insulte măreția, poate va îndrăzni să o facă vreun doctor după descăunare. 

P.S. Înclin să cred că Elena Udrea, fără blazonul pe care i l-a așezat pe șuvițe Traian Băsescu, ar fi reușit să miște niște simpatii. Lauda de sine a unui bărbat care nu se poate mândri cu nimic din frumusețea legendarului Adonis, de a se afișa cu o damă bine, i-a fost fatală fostei copile fâșnețe din mahalalele Buzăului. Există și un revers la femeia te ridică, femeia de coboară, în bărbatul îți dă viață și tot el te omoară.