De 25 de ani judeţul Suceava avansează într-o singură direcţie: în mlaştină. O nouă administraţie judeţeană, o nouă scufundare. Cifrele nu mint şi situaţia este catastrofală: judeţele Suceava, Timiş şi Cluj au cam aceeaşi suprafaţă, cam aceeaşi populaţie ca număr, cam acelaşi număr de pensionari şi cam acelaşi număr de elevi. Unde este însă diferenţa? Direfenţa este că judeţele Cluj şi Timiş au peste 200.000 de oameni cu locuri de muncă, iar Suceava doar puţin peste 90.000. Peste 100.000 de suceveni au fost goniţi în străinătate de politicienii locali inteligenţi, cu o viziune coerentă de dezvoltare a judeţului Suceava. Industrie locală nu mai există pentru că a fost demolată bucată cu bucată şi făcută speculă cu terenurile de sub ele; companii locale puternice care să facă angajări nu există, pentru că nu au fost încurajate să existe; investitorii din afară sunt primiţi doar dacă vin cu ofrande. Populaţia municipiului Suceava scade la fiecare zece ani, tinerii absolvenţi fugind dintr-un oraş a cărui ofertă de muncă constă doar din meseriile: ospătar, şofer, videochat etc. (municipiul Suceava are cei mai pricepuţi conducători care au rezolvat toate problemele cetăţenilor: curăţenia este impecabilă, câinii vagabonzi au dispărut de ani buni de pe străzile oraşului, de ani de zile cetăţenii beneficiază de apă caldă în luna august şi de preţuri mici la încălzire iarna). Peste 60% din populaţia judeţului locuieşte în zona rurală, cu efectele care decurg de aici: 500 de şcoli nu au autorizaţie de funcţionare din cauza grupurilor sanitare şi nu pot ieşi din faza neolitică; starea de sănătate este deplorabilă; şomaj; consum de alcool etc.
De precizat că la momentul Marii Uniri de la 1918, Bucovina era cea mai industrializată regiune din România Mare, mult înaintea Transilvaniei.
Cu ce s-au ocupat politicienii suceveni în ultimii 25 de ani? Să enumerăm: muzică populară; mocăniţa; oul de Paşte; Bucovina Înaripată; show aviatic; Hora Bucovinei; Hora de la Prislop; urcatul oilor la munte; şi, cu voia dvs, din nou muzică populară...
Ghinionul acestui judeţ a fost că nu a avut politicieni care să-l iubească şi să se bată pentru dezvoltarea lui. Dacă ar fi avut, astăzi Suceava ar fi fost la fel cu judeţele Cluj şi Timiş. Mare ghinion...
Dr. Adrian Botezatu - Bucovina TV