Udrea a ieșit în uliță, cu mâinile-n șold, să-l caftească pe Ponta

PMP, inițialele unui nou partid, înființat de Traian Băsescu anume pentru Elena Udrea, cum ai comanda o cămașă de noapte cu tiv la croitor, a decis prin vot – mare vorbă votul! – ca Elena Udrea să fie trimisă, ca reprezentant bătăios, să-i taie picioarele lui Ponta. Momentul democratic, curat democratic, a fost aureolat de o unanimitate care s-ar fi nimerit desăvârșită dacă nu vota contra un pemepist, în persoana oablă a domnului Cristian Preda, fost profesor, de meserie beneficiar politic în actualitate, cu iscălitura lunară pe ștatele de plată grase de la Bruxelles. Bravos pentru salvarea aparenței de democrație! Partidul se făcea că nu știe cine este candidatul său pentru Cotroceni și  transpira să adune voturi pentru Cristian Diaconescu, pus să joace un rol pe care l-a mai jucat. Sforțarea s-a oprit. Udrea era, este și va fi, candidata Supăratului de la Perdeluță. Așadar, de azi, certitudinea se certifică. Udrea candidează pentru Cotroceni. Circulă zvonul că Băsescu nu se va da dus din odaia cu fotolii până n-o vede adusă, în alai de voturi, pe Lenuța lui spre scaunul pe care altfel nu-l va elibera nici mort. Dă foc României, declară război Rusiei, se bate cu Obama, după ce-i prestează una mică, dar nu pleacă decât dacă se așază, în locu-i, popoul cald al pleșcoiancei. Băsescu o vrea doar pe Nuțica pe scaunul pe care au stat, de atâtea ori, amândoi.

P.S. A venit vremea femeilor, spune Elena Udrea. 

Vremea femeilor e din antichitate, madam! Din Imperiul Roman. Și chiar din peșteri, când bărbatul, plecat la vânătoarea de dinozauri, nu se mai întorcea, mâncat fiind de lighioanele mezozoice, iar femeia devenea șef de trib, păzitoare de vatră și, la nevoie, vânător.

Vremea femeilor e dintotdeauna. A fost și până acum. În mare parte din guvernarea bărbatului Băsescu, femeia Udrea lopăta banii. A fost ea o vasală? Să fim serioși. Udrea, femeia, a dereticat, cu parfumul fustelor ei, odăile Cotrocenilor, unde a fost sfetnic, șef de cancelarie (un fel de loc în care președintele dormea pe el), diriguitor de bani în clădirea Victoriei, unde unul mic și onomastic numit Boc, se prefăcea premier.

Cum a venit vremea femeilor? Trăim vremea femeilor, ceea ce pentru mine este semnul suprem al biruinței. Ce m-aș face, Doamne, fără femeie, într-o lume păroasă, de bărbați care sforăie și le put picioarele? Salut alinarea adusă de femeie, alăptarea cu surâs a vieții sociale, țâța ei pusă peste copiii nației. Necazul, în cazul Udrea, că de aici au apărut cazurile și necazurile în dragoste, e că ea s-a cam scopit de calitățile feminității. Doamna Udrea - nu săriți, așa se cuvine să ne adresăm!-  doamna, ziceam, s-a autodespovărat de calitatea feminității. Nu suport bărbații. Doamna Udrea începe să semene a bărbat, pare împovărată de gogonele sub fustă, e rigidă ca o reptilă pândind mereu prada. Acum, când m-am tras și eu de la treburi, lângă laptop, să scriu un poem despre fluturii toamnei și pătlăgele, și mi-am turnat chiar și un pahar de Merlot, m-a apucat de sfârcul urechii, din televizorul pe care l-am uitat deschis, doamna Udrea. Și dă-i și sfâșie auzul meu. Lasă-mi, cucoană, urechea în pace, am vrut să zic, dar n-am mai apucat fiindcă auzul mi-a fost astupat cu dopul acesta de ceară politică: a venit vremea femeilor. Perfect! De acord. Trăiesc, fericit, în epoca femeilor. Domnul politician Udrea nu-mi inspiră însă nici un frison și nici o candoare. Nu face parte, pentru mine, din ”vremea femeilor”, vreme eternă, plină de candori și ispite, nemuritoare.