Lucian AVRAMESCU

Site-ul inventat de colegii mei Răzvan Dumitrescu și Bogdan Chirieac, DCNews, D(umitrescu)C(hirieac) News, pe o formulă pe care am utilizat-o la rându-mi acum douăzeci și ceva de ani, când, împreună cu prozatorul Eugen Mihăescu am inventat AMPress, A(vramescu)M(ihăescu)Press, publică aproximarea unei decapitări care mă pune pe gânduri. Nu că ziariștii de aici n-ar avea dreptate, lansând o inepție (nu le e în firea minții), ci tocmai pentru că ar putea să aibă dreptate. Zic ei, chiar sub capul publicației, ca material de fond, că noua alianță dintre PNL și PDL ar trebui, conform normelor ei, să debuteze cu confiscarea carnetului de membru de partid al celui mai vârstnic liberal, președintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus. Motivul ar fi calitatea de fost ”colaborator al securității” a aproape centenarului liberal, singurul care mai pare lucid și întreg la minte în toată vânzoleala asta care a făcut, deocamdată, țăndări dreapta legitimă. Eu îl știu de o viață pe nea Mircea, știu formidabila contribuție a familiei sale la istoria Ploieștilor și nu doar, o știu pe doamna Viorica, cu care nea Mircea a făcut unicul lor urmaș și cu care a împărțit nu doar bucuria vieții conjugale, ci și pușcăria, fiindcă amândoi au fost arestați, imediat după întronarea democrației sovietice. Bătrânul liberal de azi a împins niște ani roaba la Canal. În afară de asta știu că a câștigat procesul în legătură cu mizeria așa zisei colaborări dintre scriitorul și avocatul care împingea roaba și biciuitorul lui, în general analfabet. Să-l dai afară pe Quintus dintr-un partid în care nu atingerea cu securitatea a unora e buba, ci chiar apartenența cu grade la odiosul organism comunist, în care încap de-a valma mari belferi portocalii care au furat de-au rupt și n-au dat socoteală e, dacă așa stau lucrurile, mizeria ultimă care se mai poate petrece la adresa vieții liberalului. Bunicul lui nea Mircea, Ghiță Ionescu, prezent la Paris când s-a deschis prima expoziție a lui Renoir, a fost singurul cumpărător al unei lucrări a mult prea modernului pictor pentru gustul vremii. După ani, Renoir, mergând la Moscova cu prietenul lui Repin, a vrut să-și afle, la Ploiești, cumpărătorul care era și primar al orașului. Mergând la țarul Rusiei, unde era invitat, i-a povestit tărășenia cu acel român Ghiță din Ploiești care a dat o grămadă de bani (100 de monede de aur) pe tabloul unui necunoscut.Trecând la rându-i spre Paris, în drumul lui de la Moscova, țarul însuși, nu mai știu care din ei era atunci, cred că Nicolae, a vrut să vadă lucrarea, pasionat de un Renoir care ajunsese celebru deja. Vreau, i-a cerut el lui Ghiță Ionescu, să cumpăr acest tablou. Îmi pare rău, i-a răspuns românul, dar nu e de vânzare. Țarul a insistat. Și atunci Ghiță Ionescu, bunicul lui nea Mircea, a rostit aceste vorbe care au rămas nu doar în istoria locului: ”Nu vă pot vinde tabloul, Majestate. Pot  face totuși ceva pentru dumneavoastră: pot să vi-l dăruiesc!” Și i-a dăruit țarului tabloul care se află acum într-un mare muzeu rusesc cu mențiunea că a aparținut lui Ghiță Ionescu din Ploiești. Ce vreau să spun prin asta? Familia Ionescu-Quintus, singura familie boierească din politica noastră, care a ajuns o păducherie de parveniți în bună măsură, are în spate nu doar istoria liberalismului din România, ci și o istorie proprie care se intersectează frumos, uneori tragic, cu viața patriei. O splendidă clădire veche, cu o arhitectură rară, adăpostește în centrul Ploieștilor Muzeul de Artă. E vechea casă a familiei, dăruită obștii. Așa cum bunicul meu a dăruit la Sângeru primăria făcută de el obștii și nu partidului lui. Pe vremea aceea gestul donației nu fusese extirpat din mimica cetățenească individuală, îmbogățind sufletește și legitimând oamenii cu stare. Sunt, din această familie, bogătașul Cataramă sau îmbuibatul Stroe? Pot fi asociați unor gesturi de acest calibru decăzutul din prietenia mea Tăriceanu, Sorin Ilieșiu, model de intectual parvenit și noul liberal Falcă? Mă îndoiesc.

Dacă, dragii mei Răzvan și Bogdan, ați aflat voi ceva în acest sens și chiar îl dă afară Monica Macovei pe Ionescu Quintus, apoi o rușine mai mare zău dacă ar fi posibilă. Dar nu va fi așa.