Lucian AVRAMESCU

Observ, pe jumătate amuzat, pe jumătate îngrijorat, o bățoșenie a declarațiilor politicienilor români de vârf – Băsescu, Ponta – față de ruși. Diplomația americană e mai nuanțată, chiar grijulie în ”războiul rece” cu rușii, război care se încălzește pe zi ce trece. Ai noștri dau cu bățoșenia prin gard și zgândăresc îndârjit orgoliul ursului moscovit, de parcă noi și doar noi am fi NATO. Ne-am enervat și când Putin a zis că Ucraina ar trebui să dea îndărăt teritoriile furate României. Chiar așa! Păi de ce ne-am enervat? Ar putea fi, istoricește, pentru scăfârliile diplomatice, un subiect care, în anumite conjuncturi, poate fi abordat că tot urlă universul că se clatină granițele. Poate clătinându-se, intră și ale noastre în matca lor. Dacă rușii, cu toate insistențele, nu ne dau înapoi tezaurul, pe care au pus de-o veșnicie laba, poate că, munciți de-o crampă morală, au decis să ne dea ceva din teritoriile șterpelite! Mă rog, răspunsurile crescător belicoase de la București nu indică o deșteptăciune diplomatică demnă de urmat. Dar cine să învețe din diplomația băsesciană?

Cu alte cuvinte, rușilor, vedeți că noi suntem NATO, nu ne enervați că dăm cu scutul de la Deveselu în cocoașa voastră și naiba vă ia de muscali! Avem și soldați gata de răzbel. Americani, firește.  În Dobrogea. Și avioane canadiene, americane, franțuzești. Toate defilează pe deasupra teritoriilor NATO, adică peste Ciorogârla și Pocreaca. Dacă începe războiul între ruși și americani, să vezi bătaie! Fiindcă o vedem direct. Dacă mai apucăm s-o povestim cuiva. Rușii nu-s nebuni să dea cu racheta în grădina de peste Atlantic a unchiului Sam, sau ocolind pământul peste Pacific! Se defectează rachetele, pierd elan și n-are rost când îl ai pe American la Deveselu! Îi bulim o atomică pe scăfârlie, va zice rusu, ici, la Olt, nițel peste Don. Războiul ruso-american, pe care conducerea patriotică a României îl zgândărește întruna, se va purta între America din Deveselu, din Baza aviatică Turda și din Baza Kogălniceanu, cu pușcași marini întorși din Afganistan. Soldații noștri, ăia doi, trei care mai sunt, la întoarcere – dacă se mai întorc – găsesc de cuviință să se spânzure. Fragilitățile sufletești, când stai cu moartea deasupra capului și dedesubtul tălpilor non-stop, se accentuează, și fac ce făceau americanii care se mai întorceau din Vietnam. Eu sugerez, din calitatea mea de cap de locuitor, conducătorilor noștri înțelepți să pună mâna pe cărțile de istorie și de învățătură diplomatică. Să ia câte ceva de pe acolo. Diplomația nu se face, nici în condiții de război, astfel. America, repet, cât e ea de America, e mult mai nuanțată în „cearta” cu rușii. Noi, marii viteji, suntem gata să declarăm război  Moscovei de la Cotroceni, mai ales dacă ne prind într-o zi cu gheață mai puțină în pahar. Diseară, la 18.30, anunț începerea celui de al treilea – al câtelea e, mă? – război mondial. Păi ce mă-sa de ruși!

Ceva mă trimite la povestea aia cu ”Câine rău!” scris pe poartă. Înăuntru, unul care roagă gazda să-i arate fiara, observă că în curte nu-i decât un câine cât un degetar, vai de mama lui. Păi ăsta, așa mic, e câinele rău? E așa mic, zice gazda, că se consumă interior, da e rău!