Tiberiu AVRAM

Cele mai infecte caractere le găseşti în presă şi în politică, dar şi în ceea ce este legat de politică, cum ar fi oamenii numiţi politic în funcţii. Stop. Pauză de explicaţii pentru cei care înţeleg greu, dar interpretează repede. Nu am generalizat. Şi în presă, şi în politică, şi în activităţile adiacente politicii găseşti oameni minunaţi, caractere cu totul şi cu totul aparte, prieteni adevăraţi. Dar dintre toate domeniile de activitate din ţara asta, la un concurs de curvăsărie umană, ar câştiga detaşat reprezentanţi ai presei sau politicii.

De ce atâta înverşunare în mine? Am să vă explic.

Sâmbătă, la vreo două ore după terminarea alegerilor de la PNL, după ce i-am lăsat pe pupincurişti să-şi facă treaba, l-am sunat pe Alexandru Băiaşnu şi l-am felicitat pentru victoria obţinută. Mi-a mulţumit pentru felicitări, dar mi-a mulţumit şi pentru poziţia corectă pe care am avut-o eu, personal, precum şi ziarul pe care îl conduc. Frumos, corect şi matur.

Vă reamintesc că, săptămâna trecută, am scris un editorial în care spuneam că eu îl susţin pe Marius Ursaciuc la preşedinţia PNL. Chiar în acea zi m-a sunat Alexandru Băişanu, pentru a-mi spune că în acel articol sunt nişte afirmaţii inexacte. Poate erau, poate nu, nu mai are importanţă. Dar i-am spus, atunci, că am scris editorialul chiar dacă ştiu că el va câştiga alegerile (analiza pe care am făcut-o cu colegii în redacţie ne indica acest deznodământ). Şi atunci de ce am mai scris? Pentru că aşa am simţit. Am sesizat nişte lucruri care mi se păreau incorecte şi, cu această ocazie, mi-am exprimat şi poziţia. Am spus că îl susţin pe Marius Ursaciuc. Asta nu a însemnat că l-am atacat pe Alexandru Băişanu ori l-am cenzurat în vreun fel. Eu, ca cetăţean, mi-am exprimat o opinie. Ca redactor-şef, am păstrat echidistanţa în această dispută. Alexandru Băişanu a înţeles acest lucru şi mi-a mulţumit.

Evident, însă, că există şi un „dar”. Imediat după anunţarea alegerilor, un coleg din presă (vorba vine „din presă”, că el nu-şi găseşte locul nici măcar la ziarul la care este acţionar) striga în gura mare, cu vădită ironie: „Ce a făcut candidatul Monitorului?” Multă minte trebuie să ai ca să debitezi aşa ceva... Nu l-aş fi băgat în seamă (cei care îl cunosc ştiu că are venin în loc de salivă şi viaţa lui sunt scenariile cu personaje locale) dacă nu aş fi auzit şi câţiva oameni politici, care s-au mirat că am scris aşa ceva, eu, cel pe care îl considerau ca fiind un ziarist echilibrat. Am fost dezamăgit. De ce? Nu sunt eu cel care, nu să arunce, ci să ridice primul piatra. Dar, oameni buni, este aşa de greu să avem puterea de a fi oneşti? De a spune ce gândim? Voiam să câştige Ursaciuc, i-am spus-o direct, acum multe luni, şi lui Băişanu. Dar asta înseamnă că nu pot să am o relaţie civilizată cu Alexandru Băişanu? Că ziarul nu-l poate trata corect pe Alexandru Băişanu? Ştiu oameni politici care îşi doreau cu ardoare să câştige un anumit candidat dintre cei doi. Şi i-am văzut sâmbătă cum spuneau, fiecărui candidat în parte, că pe el îl voiau câştigător. La fel şi colegi din presă. Ce curve de oameni! Măcar să fi tăcut din gură...

Partea proastă este că aşa procedează, în general, unii colegi din presă şi unii oameni politici. Fiecărui candidat îi spun că e cel mai frumos, cel mai bun şi că pe el îl vreau câştigător. E aşa de greu să spui: eu îl prefer pe X. Eu vreau să câştige Ursaciuc. Dar asta nu înseamnă că nu am să fiu corect faţă de Y. Sau faţă de Băişanu.

În momentul în care ieşi şi spui că susţii o anume persoană, un anume candidat, eşti pus la zid. Nu înseamnă că ai o opinie, înseamnă că eşti vândut. Nu înseamnă că ţi-ai exprimat o preferinţă, înseamnă că musai faci jocuri. Fraţilor, se poate şi altfel!

Din păcate, trăim într-o societate în care, ani de zile, clasele politice care s-au perindat la cârma ţării, susţinute de ziarişti entuziaşti, ne-au făcut să ne fie frică să ne exprimăm opiniile personale. Acum ceva ani, pe vremea CDR sau a Alianţei DA, dacă spuneai că îţi place de o persoană sau alta din PSD, erai un comunist nenorocit. Mai nou, PSD e la modă, iar dacă spui ceva de bine de PDL, eşti un băsist împuţit. Asta înseamnă curvăsăria din presă şi politică. Oameni buni, chiar nu putem să avem, fiecare în parte, păreri şi preferinţe care să fie respectate? Să nu fim de acord cu cei din jur, dar să le respectăm opţiunile? Câţi ani vor mai trebui să treacă până vom înţelege că toţi au dreptul să gândească? Că oricine are dreptul să aibă altă opţiune decât a noastră? Şi, cel mai important, să nu fie blamat pentru ce gândeşte sau crede.