Lucian AVRAMESCU

Dominată de golănie și dezbrăcată de orice credință doctrinară, politica a reușit la noi să compromită tot. Prin alte părți ea încă e materie primă în stâlpii care susțin și dau rezistență democratică unei națiuni. Cum de am ajuns aici și, istoricește, atât de rapid? În primul rând, prin sita prea rară care a cernut, lăsând să curgă prin ea preponderant, rahatul și neghina. Abia mascându-și solemna mediocritate, cine a vrut și cine n-a vrut a ajuns politician. Prostul satului poate fi, nu arareori, primar, iar hoțul hoților președinte de țară.

Isteria, anexă și adjutant al golăniei, mi-a fost confirmată ieri și arătată cu fața ei grotească. Tragedia sfârtecării unui copilaș, ziua în amiaza mare, într-o capitală cu peste două milioane de locuitori, de fiare sălbatice, a destupat uriașele noastre rezervoare de isterie individuală, dar și colectivă. Cu o viteză amețitoare, cât încă nu s-a zvântat țărâna aruncată pe sicriul băiețelului înmormântat sub formă de bucăți disparate, lacrimile pentru copil s-au schimbat în lacrimi pentru fiarele care au ucis. O doctoriță, pe care o cunosc din bogatul ei CV de isterii, își gratulează cu complimentul de a fi ba tâmpită, ba idioată o vecină de platou care îndrăznise să ceară închiderea maidanezilor sălbăticiți și agresivi în țarcuri și eutanasierea celor dovediți ucigași. Doctorița e convinsă că mortul, copilul, plâns până ieri de o lume, ”a făcut ceva”, a dat în câine, l-o fi insultat în vreun fel așa că, pe cale logică, bine i-a făcut de l-a mâncat. Și mă-sa mare de ce nu era acolo? Păi dacă era nu-i exclus, având în vedere că era o haită în zonă, o haită de câini sălbatici care-s veri primari de sânge și comportament cu lupii, să fi fost ronțăită și ea, ca bunicuța Scufiței Roșii, dimpreună cu nepotul. Isteria, în forme amețitoare, s-a suit în Parlament și a îmbrăcat pe stradă și alte forme, bestiale, în care patrupede, nu neapărat cele vinovate, sunt spânzurate de copaci și belite cu toporul. Speriat de isteria politică, uitasem isteria așa-zisei societăți civile. Păi dacă societatea civilă se prezintă cu o doctoriță apucată și un spânzurător de maidanezi, mai bine lipsă.

Am văzut, deci, și fața, cu mediocrități pomădate, a societății civile, țâfnoasă, nesinceră, sărind ca arsă prin niște cucoane cărora le vârâse cineva un ardei iute în popou și stăteau mai mult în aer decât pe scaun. Apariția ei, a acestei societăți, de miloși agresivi și de spânzurători de animale iubitori de dreptate, e totuși episodică. În serialul cu episoade interminabile al politicii, societatea civilă, chiar în formele caricaturale descrise mai sus, joacă rar. Scena le rămâne politicienilor. Mulți, mult prea mulți, unii ajunși în vârfuri, se divulgă drept ceea ce sunt – niște golani nesătui, puși pe îmbogățire și gata oricând să dea țara pe nimic, adică pe sute de milioane de euro care să le intre lor în buzunar. Care-s golanii care ne trădează zilnic și ne consideră boi? Deschideți, dacă vă puteți învinge greața, televizorul, și-i veți descoperi veroși, sub pomada exersatei lor mediocrități.