Lucian AVRAMESCU

Armata guvernamentală înghesuită la Cotroceni, alcătuită din miniștri fără ministere, generali fără armată, agricultori fără ferme și în general din devotați ai Băsescului rămași fără obiectul muncii dar situați aproape, aproape, aproape, lipiți cu totul de conturul adulației lor, armata asta, zic, transpiră de ceva vreme la fabricarea unui fel de proiect agricol. După ce a salvat școala, economia în ansamblu, spitalele de sub stăpânirea doctorilor, protejându-le cu un lacăt, România cu totul de sub dominația românilor, Băsescu și-a pus amplul său guvern din parcul cu stejari al Cotrocenilor să salveze agricultura. Până acum ea a fost salvată, scăpând-o de țărani, de fonduri și, mai ales, de terenuri agricole care au fost, într-un procent care ar alarma toate sereiurile din lume, vândute unor fraieri de italieni și de arabi, și de unguri, și de toate națiile. De ce fraieri, că doar au luat terenurile pe nimic? Fraieri fiindcă, odată deveniți proprietari, vor trebui să muncească aceste pământuri și să scoată din ele profit, iar profitul, se știe, dezumanizează. În plus, respirând câmpiile și dealurile, cândva ale noastre, se vor îndrăgosti de aerul de aici și-și vor uita țările de obârșie. Ce poate fi mai trist pentru ei?

Mi-am consultat un prieten fermier, unul dintre puținii fermieri băștinași, cum e cu programul ăsta de reformare și modernizare și de hau, hau al agriculturii? Omul meu, după ce vine de la treierat, de la plivit, de la muls vacile, muncește la lectura acestui program până i se închid ochii. Nu-mi povesti, zic, ce-ai înțeles, ce te-a luminat. Comite o concluzie! După 23 de ani să mai salvezi ce? – mă întreabă el. Lasă-mă, zic, faci ca evreul care scapă de o întrebare punând el o întrebare. E bun programul guvernului prezidențial, salvează ceva? E, se hotărăște în sfârșit amicul meu, cum ai chema toate neamurile, rudele apropiate și de mai departe, să le consulți, făcând un fel de consfătuire, dacă să-l dai pe ăla mic al tău la școală, care tocmai a împlinit 23 de ani. La școală în clasa zero sau să-l mai lași la grădiniță grupa mare? Și ăia se chinuie, unul scrie o frază, altul ține un discurs, altul sforăie deja, doborât de efort, lângă un pahar gol de țuică. Așa e și cu reformarea agriculturii. Foaie verde frunză lată, mă dusei cu o lopată să beau vaca din polată și găsii polata luată!

Mă uit pe dealurile care stau dimprejurul satului Sângeru. Sunt verzi, niciodată parcă, în iulie, n-a deșertat Dumnezeu atâta clorofilă încât amețești de verde. În lunca Cricovului, unde sunt terenuri arabile, porumbul e, cum zice un vecin, ”ca balaurul”. Adică mare, puternic, întunecat. Locuri lucrate cu spinarea și sapa, fânuri cosite cu coasa, mașinăria care să umble în locul omului nefiind încă descoperită aici. Ierburi multe și vite puține. Țărani bătrâni, săraci în mijlocul unei bogății. Tinerii își caută norocul prin lume. Unii și-au luat neveste prin Spania, au deșertat doi, trei copii acolo și, chiar dacă aici și-au început niște case, au uitat să le mai isprăvească. S-au terminat banii sau s-a terminat dragostea lor pentru aceste pământuri? Poate ne spun culții în cap ai lui Băsescu, proptiți acum să rezolve agricultura, că pe celelalte le-au rezolvat. Adică le-au pus la pământ.