Lucian AVRAMESCU

Și totuși, peste prigoană și înrăiri, peste minciună politică și falsitate în general, oamenii rămân buni. Citesc în zori, după o seară petrecută la Conacul Bellu, ocrotiți de brâul unei păduri de stejari de deasupra Urlaților, unde am participat la, citez de pe afiș, „Întâlnire de suflet cu poetul Lucian Avramescu”, mesajele prietenilor mei de pe Facebook. Cineva spune tuturor „Bună dimineața!”. Răspunsul vine imediat – „Bună să vă fie inima!”. Altcineva îmi aduce aminte că azi e Înălțarea Domnului și postează, și pentru creștinul ortodox din mine, sub imaginea unui coș cu ouă roșii, salutul triumfal „Hristos S-a Înălțat!”. Răspund în gând – „Adevărat S-a Înălțat!”.

Iată, laicul și abia născutul Facebook, stranie agora în care vorbim între noi, devine un fel de pronaos de biserică. Cine ar fi crezut? Mai ales că tot pe acolo găsești și pângăriri de vorbe și simțire, deșeurile unei vieți consumate sub apăsarea urii și lipsei de educație. Petru Movilă, unul dintre neștiuții amici din lumea virtuală, transcrie, sub pseudonim probabil, poezia găsită în ranița unui soldat pe muntele Sorica, din Carpații de Curbură, după luptele crâncene ale Războiului de Întregire: „Nu plânge Maică Românie / Că am să mor ne-mpărtășit / Un glonț pornit spre pieptul tău / Cu pieptul meu eu l-am oprit”. Și apoi, tragicul sfârșit, gândit sub ploaia de obuze, care ne amintește că de Înălțare prăznuim eroii neamului: „Nu plânge Maică Românie / Adună tot ce-i bun sub soare / Ne cheamă și pe noi la praznic / Când România va fi Mare!”. Cât de Mare e azi mica noastră patrie, care ne cuprinde pe din ce în ce mai puțini? Dorina A. Chirilă ne avertizează că „România a luat-o la vale! Să o mai oprească cine poate!”. Țara pare a se duce într-adevăr la vale. Dacă mai poate cineva s-o oprească, s-o facă, zic și eu cu deznădăjduită nădejde.

Oamenii, în pofida a ceea ce se zice, rămân cu zăcăminte de spirit nealterate. Sufletul teoretic al românului, învățat din manuale, nu se nimerește, iată, cu un suflet viu și generos pe care-l deslușesc astăzi, culmea, tot pe un fel de hârtie, de astă dată electronică și întrucâtva invizibilă. Azi m-am îmbogățit cu petale de care mă distanțez adesea, ca de o floare cu mărăcini, care te ademenește și te minte. Degeaba, scrie altcineva, atribuind vorbele unui filosof antic, încerci să vindeci trupul dacă nu ai vindecat mai întâi sufletul! Aici mai avem de lucrat. Cei care sunt norocoși să mai aibă timp de viață și voință de a săpa la rădăcini, s-o facă! Cernoziomul din compoziția noastră sufletească e încă bun și rodnic.